Începe prima ediție a Festivalului Studențesc de Teatru CoolTfest

0
65 vizualizari
views

Casa de Cultură a Studenților Brașov anunță începerea Festivalului de Teatru Studențesc CoolTfest în perioada 6-8 iunie, la Brașov.

Prin intermediul acestui proiect, brașovenii sunt încurajați să se aventureze în lumea artei și culturii, unde vor găsi povestiri emoționante, interpretări captivante și povești care le vor marca existența.

Festivalul Studențesc de Teatru CoolT Fest aflat la prima sa ediție este un pas important pentru a vă convinge că arta este pentru toți. Indiferent dacă sunteți deja pasionați de această lume minunată sau încă descoperiți tainele ei, suntem aici să vă ghidăm, să vă încurajăm și să vă susținem în acest drum captivant.

Vor fi 3 zile intense de festival, cu participarea, atât a actorilor brașoveni (studenți, dar și cei deja consacrați), cât și a actorilor invitați, ce ne vor onora cu prezența și prestațiile lor în cadrul Festivalului.

Bucuria noastră este de a invita mediul studențesc, academic, dar și întreaga comunitate brașoveană, la 3 zile de excepție unde vor putea vedea piese de teatru ale Caselor de Cultură ale Studenților Brașov, Alba-Iulia, ale actorilor Teatrului “Sică Alexandrescu” din Brașov, dar și o reprezentație de stand-up comedy cu invitați deja bine cunoscuți în lumea tinerilor.

Prin demersul nostru dorim să transmitem tinerilor că va fi mereu la modă și cool să participi și să “consumi” un act de cultură, teatrul fiind un aspect important și deloc învechit al vieții de student și nu numai.

Ca dovadă, ne sprijină și sunt alături de noi o serie de “actori” importanți ai mediului economic din Brașov, cărora țin să le mulțumesc în numele echipei CCS: Coresi, Cinema One, DO Security, Radisson Blu Aurum, Ioana Flowers ș.a.“ spune directorul Casei de Cultură a Studenților Brașov, Silviu Achim.

Festivalul Studențesc de Teatru CoolTfest este un proiect al Casei de Cultură a Studenților Brașov, aflată în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov.

E cool să fii cult!

Programul Festivalului:

Workshop “Tehnici Teatrale folosite în pregătirea unui spectacol” ținut de Costi Apostol- actor Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe

Data: 06 iunie

Ora: 10:00

Locație: Casa de Cultură a Studenților Brașov

Spectacolul „Rețeta Fericirii”, Teatrul Skepsis, regia Viorel Cioflica, CCS Alba Iulia

Data: 07 iunie

Ora: 17:30

Locație: Piata Sf. Ioan

Stand-up Comedy cu Andrei Ciobanu, Raul Gheba si Victor Băra

Data: 07 iunie

Ora: 19:30

Locație: sala Patria

Spectacolul „Disputa”, regia Diana Păcurar.

Spectacolul „Hotelul Celor Doua Lumi”, Bacteria H, regia George Lucian Ciobanu. CCS Brasov

Monolog susținut de actorul Vlad Pavel.

Data: 08 iunie

Ora:  începând cu 17:30

Locație: Teatrul Sică Alexandrescu

INTRAREA ESTE LIBERĂ, în limita locurilor disponibile!

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic