Joi, 9 iunie, la 40 de zile de la Sărbătoarea Învierii Domnului, creștinii sărbătoresc Înălțarea, fiind și Hramul Bisericii de sus de la români. Preoții de la celelalte parohii din oraș vor oficia slujbele în cadrul parohiilor lor, după care se vor întâlni la Biserica Înălțarea Domnului.
,,Prin Sărbătoarea Înălţarea Domnului rememorăm miraculosul moment care încheie activitatea publică (pământească) a Celui pe care, pe bună dreptate, îl numim Mântuitorul Iisus Hristos.
Activitatea Sa pământească face parte, de fapt, din marea operă de restaurare (răscumpărare) a firii noastre omeneşti, căzute încă de la început, prin păcat, în suferinţă şi moarte. Restaurarea a presupus înomenirea (întruparea) Fiului lui Dumnezeu – Unul din Treime –, coborârea Sa din slava dumnezeiască, Naşterea supranaturală din Fecioara Maria, Maica Sa, apoi activitatea Sa printre oameni, cu cele trei direcţii:
- didactică – predicile şi cuvântările Sale
- arhierească – Jertfa pe Cruce
- împărătească – Învierea şi Înălţarea Sa la cer
Înălţarea Domnului, prin urmare, înseamnă transfigurarea, îndumnezeirea şi ridicarea firii noastre omeneşti la cer, nicidecum părăsirea omului de către Dumnezeu. Sau, cum se exprima marele teolog din sec. IV, Atanasie al Alexandriei “Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu.”
Pr. Dr. Nistor Laurentiu