În timp ce imaginea orașului se schimbă, unii rămân codași la emancipare

2
719 vizualizari
views

Duminică, 31 mai, zi însorită de mare sărbătoare creștină. Cei mai mulți dintre noi vor alege ca după slujba de la biserică să petreacă la picnic, în aer liber, cel mai probabil în maialul codlean, atât de primitor. Ce poate fi mai frumos într-o zi de sărbătoare?

Însă, așa cum am prezentat și deunăzi, există printre noi acei indivizi cărora le lipsește respectul pentru lucrurile frumoase făcute de om sau contemplate de natura mamă. În zona Colorom, acolo unde municipalitatea a realizat o superbă zonă de agrement, în care fiecare cetățean își poate petrece timpul liber, având foișoare, teren cu gazon tuns proaspăt, sistem de irigații și băncuțe, și chiar grătare special concepute pentru a oferi confortul necesar oricărui vizitator, apar deseori acești indivizi codași la emancipare, care nu au respect pentru investițiile făcute din banul public.

Cât de greu poate fi să pleci cu un sac de plastic de acasă pentru a pune gunoiul în el după un picnic? Cât de firesc este să lași curat în urma ta, astfel ca cei care vor veni să se poată bucura de aceleași condiții? Vom vedea. Însă ar trebui să învățăm că respectul de sine este o recunoaștere a respectului față de aproapele nostru.

DSC_0286 (Copy) DSC_0289 (Copy)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

  1. Oare de ce nu mai scrii nimic despre haitele de câini pe care municipalitatea ar fi trebuit să le îndepărteze, tot din bani publici… Poate atunci gunoaiele ar fi rămas în tomberoane, acolo unde sunt convins că au fost puse (chiar dacă era mai bine să le ducă fiecare înapoi acasă…).
    Numa bine!
    Adi

  2. Foarte bun punctul de vedere al lui Adi, dar vreau sa intreb si eu ceva: orasul asta mai are politie comunitara?

    Sunt vazuti de zilele orasului la targuri si alte sindrofii organizate de primarie cand mai blocheaza cate un drum si dirijeaza traficul.

LĂSAȚI UN MESAJ