În Poiana Brașov se va putea schia și în vacanța de Paști!

0
584 vizualizari
views

Brașovenii și turiștii care vor veni la munte, în Poiana Brașov, vor putea face vacanța de Paște pe schiuri. Având în vedere starea pârtiilor din Poiana Brașov, una foarte bună pentru această perioadă a anului, faptul că atât schiorii, cât și agenții economici respectă măsurile dispuse pentru reducerea riscului de răspândire a coronavirusului, și numărul, relativ mare pentru această perioadă a anului, a celor care doresc să schieze, Municipalitatea va prelungi sezonul de schi până în data de 3 mai.

       ,,Având în vedere că, după ce am verificat situația pârtiilor, aceasta este una foarte bună, avem un strat de zăpadă consistent, am luat hotărârea de a prelungi sezonul de schi pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să practice acest sport. Vom prelungi sezonul de schi inclusiv în vacanța de Paște, așa că invităm toți doritorii și turiștii care vor să ne calce pragul, să vină în Poiana Brașov ca să schieze în condiții foarte bune și, totodată, îi invităm să respecte măsurile de distanțare și regulile de prevenire a Covid-19”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.

Conform viceprimarului, în cursul zilei de mâine se va analiza și posibilitatea modificării anumitor prevederi ale Hotărârii CLSU nr. 1/2021, respectiv cele care privesc modul de desfășurare a activităților de alimentație publică în zona pârtiilor. În acest moment, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică unitățile de alimentație publică aflate la o distanță mai mică de 100 m de marginea pârtiei vând doar produse alimentare ambalate și băuturi non-alcoolice îmbuteliate, în regim take-away. Doar turiștii care sunt cazați în cabanele/hotelurile în care funcționează acele unități de alimentație publică pot fi serviți în regim normal.             Culoarele create de administratorul sistemului de transport pe cablu pentru schiori în zona de așteptare, precum și păstrarea distanței dintre aceștia, sunt reguli care vor rămâne valabile în continuare.

       Până astăzi s-au înregistrat peste 2 milioane de treceri prin turnichete.          

Dacă ținem cont de faptul că restricțiile legate de pandemie au presupus și reducerea la jumătate a numărului de persoane transportate de instalațiile de transport pe cablu (în fiecare telegondolă este permis accesul a maxim 4 persoane în loc de 8, în telecabina Kanzel, maxim 20 din 45, cât este capacitatea în condiții normale, iar în telecabina Capra Neagră, maxim 30 de persoane, capacitatea normală fiind de 60 de persoane), și, implicit, creșterea timpului de așteptare, numărul mare de treceri prin turnichete confirmă faptul că Poiana Brașov rămâne cea mai atractivă stațiune montană, preferată de majoritatea turiștilor români.

În acest moment se schiază pe toate pârtiile din Poiana Brașov: Kanzel, Lupului, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, Bradul și Stadion.

Starea pârtiilor este bună, stratul de zăpadă are o grosime între 70 și 90 de centimetri. În această dimineață, la ora 8.00, temperatura în zona domeniului schiabil era -2 grade Celsius.

Au funcționat următoarele instalații de transport pe cablu: telegondola și telescaunul Ruia, dar în weekend vor fi deschise și alte sisteme de transport pe cablu.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic