În întâmpinarea primăverii, concert Filarmonica Brașov

0
1.394 vizualizari
views

În întâmpinarea primăverii, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov, a pregătit pentru iubitorii muzicii clasice simfonice joi, 7 martie 2019, ora 19.00, la Sala Patria, un Concert Simfonic Extraordinar cu un program de excepție, concert ce îl va avea la pupitrul dirijoral pe renumitul maestru Gheorghe Costin. Fiecare apariție a Orchestrei Simfonice sub bagheta muzicianului, a fost un adevărat succes și s-a bucurat de aprecierea publicului meloman brașovean, și nu numai. Și de această dată, repertoriul ales se dorește a fi unul pe placul auditoriului, fiind gândit ca un cadou muzical oferit de Filarmonica brașoveană pentru brașoveni, dar mai ales pentru doamnele și domnișoarele ce sărbătoresc Ziua Internațională a Femeii și  aleg să petreacă o seară de joi, în compania muzicii clasice.

          Invitatul serii va fi cunoscutul pianist român, brașoveanul Horia Mihail, unul dintre soliștii iubiți de publicul Filarmonicii.

În program se vor regăsi lucrări de mare popularitate:

  1. Glinka – Uvertura „Ruslan și Ludmila”
    S. Rachmaninov – Concertul nr.1 pentru pian și orchestră în fa diez minor, op.1
    S. Prokofiev – Suitele de balet „Romeo și Julieta” op. 64 (selecțiuni).

Biletele se găsesc la Sala Patria, din B-dul 15 Noiembrie, nr. 50 A, dar și on-line, pe www.bilet.ro. Costul unui bilet este de 40 Ron.
Program casierie: 
Luni – Miercuri: 12 – 15
Marți – Joi: 16 – 18

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic