Impresionanta poveste a lui Călin Aurel, o adevărată lecție de viață!

0
2.426 vizualizari
views

Este imobilizat la pat de 32 de ani și înțelege viața cu alți ochi acum. Din casă iese cu ajutorul vecinilor și asta de 3 ori pe an. La Paști, de Izvorul Tămăduirii și când simte că nu mai rezistă.  Călin Aurel este un fost soldat, cum spune chiar el.

A suferit o răceală puternică în 1976, în timpul stagiului militar, când au primit ordin să intre în apa rece a lacului Cernica din București. Era înainte de revelion. Foarte mulți dintre camarazi s-au îmbolnăvit. Timp de 12 ani a dus boala pe picioare. La început mergea în baston și se prezenta regulat la comisia medicală pentru a-i prelungi certificatul medical și apoi a căzut la pat. În toți acești ani a fost ajutat de mama lui, care acum s-a prăpădit.

Provine dintr-o familie săracă de lângă Făgăraș, din orașul Victoria. Au fost 6 frați la părinți, 3 fete și 3 băieți. Toți s-au dus pe lumea cealaltă. De curând și mama acestuia.

Avea înainte de Revoluția din 89 o pensie de 1600 lei, iar la acest moment primește 700 lei, la care se adaugă ajutorul oferit de stat pentru încadrarea cu handicap grav, din care trebuie să se întrețină. Este singur, uneori îl mai ajută vecinii să îl ridice din pat și să îl pună în scaunul cu rotile, iar alteori să îi gătească. Este foarte greu și nu dorește mila nimănui, căci nu despre asta este vorba..

Călin Aurel spune că trauma unei vieți în cărucior/pat după caz, închis în casă, nu se compară cu restricțiile pe care românii acum nu le înțeleg. Tot ceea ce își dorește este ca oamenii să înțeleagă că trebuie să stea în casă pentru a fi sănătoși și liberi să să bucure de viață mai târziu, un vis năruit pentru el.

VIDEO – Călin Aurel, lecție de viață!

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic