Hoți de lemne în pădurile Codlei?!

0
1.325 vizualizari
views

P1010590_2 (Copy)

Codrul este frate cu românul, iar românul …? Care român? Într-o bună zi ne vom întreba și care codru!

Am fost sesizați de către un cetățean că, sâmbătă, 26 octombrie, în jurul orelor 14:30, a auzit zgomot de drujbă în zona Mărul Dulce. Având curaj și mai ales aparatul foto la el, omul s-a apropiat și a surprins căruța și indivizii care tăiau copaci.

„Faptul ca se fura/taie iresponsabil din paduri nu ma surprinde. Dar nu as fi crezut ca se pot culca copaci pana si sub Mar. Dincolo de tupeul celor care taie, ar fi si faptul ca cei din zona risca sa se trezeasca cu probleme serioase daca intamplarea se va tot repeta si-si vor pierde o parte din copacii de pe panta.

Cat despre ce s-a intamplat, dincolo de poze, nu ar fi prea mult de spus. Cand cei trei au observat ca sunt fotografiati, au facut ceea ce mi s-a parut a fi un gest lenes de a ascunde drujba” – spune cetățeanul care ne-a trimis pozele.

P1010586_2 (Copy)

Mulțumim pentru sesizare și felicitari pentru atitudine! Și redacția noastră va urmări dacă după prezentarea materialului,  instituțiile abilitatea vor face ceva în acest sens. (Poliția, Primaria, Ocolul Silvic)

Scrie-ne și tu dacă ai sesizat o neregulă neregulă!

contact@codlea-info.ro

 

Tel: 0748.041.899

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic