Haiducul Bălan – adevărata față a unei legende

În istoria românilor există nenumărați eroi care prin faptele lor au înferbântat imaginația, devenind o sursă inepuizabilă de folclor. Cei mai cunoscuți si mai apreciați au fost haiducii. Denumiți și lotri, panduri sau partizani, mulți dintre ei au fost luptători pentru dreptate, oameni de onoare care au luat drumul codrilor pentru a lupta împotriva asupritorilor și nedreptăților acestora. Elita haiducimii a fost dealungul timpului constituită din oameni care au făcut istorie, precum Baba Novac, Tudor Vladimirescu, Popa Șapcă dar și luptători anticomuniști precum Ion Gavrilă Ogoranu, Ion Mărgineanu, Laurian Hașiu sau gruparea  Haiducii Muscelului.                      (foto – gruparea Haiducii Muscelului)

Dar lista este atât de lungă încât ar putea fi scrisă o carte doar cu numele acestora iar faptele lor ar putea umple rafturile multor biblioteci.

Din păcate haiduci au fost denumiți și raufăcătorii care foloseau adăpostul padurii pentru a comite jafuri și crime, uneori atrocități greu de imaginat. Celebri au fost pe la începutul secolului trecut bandiți precum Terente – Regele Bălții, Pantazescu – cel care în 1875 a furat tezaurul Cloșca cu puii de Aur din cladirea Parlamentului, Victor Tomescu – Haiducul Gentleman, cunoscut pentru evadările sale spectaculoase, Ion Bălan – Haiducul Bălan, celebru pentru jafurile, violurile și crimele sale.

Cu toate că în legendele locale Haiducul Bălan e prezentat ca un razvrătit împotrivastăpânirii iar faptele sale sunt pline de eroism, realitatea este cu totul alta.

Numele Haiducului Bălan este srâns legat de Țara Bârsei, în special de Codlea, loc unde și-a petrecut ultima parte a vieții și unde a comis cea mai sângeroasă acțiune a sa, numită de presa vremii ,,Masacrul de la Băile Carmen Silva’’.

Născut la Prundul Bârgăului în primii ani a secolului 20, într-o familie de țărani ardeleni, Bălan a dat dovadă încă din copilărie că este înzestrat cu o fiere violentă și inteligență malefică pe care nu ezita să le folosească pentru soluționarea celor mai mici conflicte. Nu avea prieteni și nici nu își dorea.

Adolescența a fost marcată de moartea pe front a fratelui său Toader, moment care a declanșat revolta tânărului Bălan împotriva condiției sale sociale. În mintea lui se înfiripase idea de a deveni bogat prin orice mijloace, nu dorea să rămână toată viața legat de munca pământului.

În toamna anului 1922 pleacă de acasă fără o țintă precisă dar pus pe căpătuială.

Momentul plecării a fost și începutul activității infracționale, în ziua respectivă sustrăgând din tren o sacoșă cu bunuri personale și bani ce aparțineau unei femei înstărite care călătorea în același compartiment.

Reușește să scape neprins și se ascunde o vreme în stațiunea Borsec, unde se angajează ca lucrător sezonier. După o scurtă ședere, timp în care și-a suplimentat veniturile cu mici furtișaguri, pleacă în căutarea unor locuri cu oameni mai avuți, de unde spera ca planurile sale de îmbogățire să devină realitate.

Primăvara anului 1923 îl găsește pe tânărul Bălan în localitatea Bradu din județul Sibiu, comună prosperă, cu oameni gospodari care, după împroprietărirea cu pământ a celor care au luptat pe front în Primul Război Mondial, s-au asociat într-o cooperativă, fapt ce a adus după sine o creștere a nivelului de trai.

Datorită inteligenței sale native, Bălan câștigă cu ușurință încrederea locuitorilor comunei, jucând rolul unui tânăr harnic și cinstit, plecat de-acasă în căutarea unui trai mai bun. Reușește astfel să se angajeze ca îngrijitor de animale la stațiunea de montă a fermei cooperativei ,,Propășirea’’, a cărei președinte era gospodarul Ion Bolovan.

Timp de câteva luni, Bălan profită de umila ocupație pentru a trece neobservat și pentru a pune la punct viitoarele fărădelegi. Ținta lui era averea familiei Bolovan și banii cooperativei. Nu trece mult și momentul prielnic se ivește în noaptea de Înviere a anului 1923, când toți locuitorii comunei erau prezenți la biserică pentru a primi cum se cuvine vestea Învierii Domnului, sărbătoare sfântă pentru toți creștinii dar nu pentru Bălan care la adăpostul întunericului pătrunde nestingherit în casa familiei Bolovan de unde sustrage caseta de valori în care se găseau banii cooperativei. Se îmbarcă în primul tren fără să știe conținutul casetei și fără a-și lua măsuri de siguranță, crezând că a reușit să scape. Dar întâmplarea a făcut ca proprietarul casei să descopere furtul imediat după săvârșirea lui și să anunțe la postul de jandarmi al comunei. Datortă reacției rapide a oamenilor legii, care au transmis prin telegraf tuturor posturilor din gări semnalmentele infractorului, acesta a fost prins în tren, în apropiere de Brașov, înainte de a încerca orice tentativă de fugă. După o noapte de arest într-un compartiment de tren, jandarmii brașoveni l-au trimis sub pază la Sibiu pentru a fi cercetat și judecat.

Bălan nu a știut nici un moment ce sumă de bani a furat. În timpul cercetărilor a aflat că în casetă se aflau zece mii de lei, o mică avere în acele timpuri.

În timpul procesului care a avut loc la Sibiu, răufăcătorul a recunoscut fapta dar atitudinea sa cinică a determinat pe judecător să îl condamne la doi ani de închisoare. Pentru executarea pedepsei a fost trimis la penitenciarul Târgu-Ocna.

Detenția a fost pentru Bălan adevărata școală, unde a întâlnit toate soiurile de infractori, de la hoți, violatori, bătăuși, șarlatani, criminali până la deținuți politici comuniști. În jurul lui se auzeau poveștile infractorilor, metodele de lucru, planurile pentru viitoare lovituri. De la fiecare a învățat câte ceva.

Se adaptează cu greu regimului din penitenciar dar nu refuză munca grea din ocnă care îi oferă prilejul de a ieși din celulă și de a obține informații care ar fi putut să-i folosească pentru realizarea unui plan de evadare.

Norocul îi surâde în seara zilei de 26 aprilie 1926, când într-un moment de neatenție a unui gardian, Bălan îl ucide cu sânge rece, îi fură pistolul din dotare și evadează. Faptele sale sunt descoperite abia a doua zi dimineața motiv pentru care reușește să scape neprins, ajungând într-un timp scurt în Cernăuți, unde se adăpostește prin barăcile din apropierea gării. Timp de câteva zile trăiește din furtișaguri și din câștigurile obținute din munca de hamal. Dar era conștient că nu putea rămâne prea mult timp într-un loc. Jandarmeria era pe urmele sale. Nu exista post de jandarmi în țară care să nu fi primit fotografie lui. Chiar și în presă se cerea ajutorul populației pentru prinderea criminalului.

Cea mai bună soluție era să părăsească țara. Ascuns într-un vagon de marfă ajunge intr-o noapte de mai a anului 1926, în orașul Lemberg din Polonia, puternic centru cultural și economic, cu populație numeroasă și pestriță, în care oricine putea găsi cu ușurință de lucru, un loc ideal pentru ca un fugar străin să își piardă urma. Bălan profită din plin de acest lucru, asigurându-și traiul din munca de hamal prin piețe, timp în care încerca să depisteze resursele și mijloacele necesare pentru o nouă lovitură. Învață cu ușurință limba și obiceiurile localnicilor fapt ce îl ajută să se integreze mai bine pentru a trece neobservat.

Pentru a fi sigur că își perde urma, decide să se mute în orașul Tarnopol. Aici joacă rolul unui refugiat politic român, ajungând în scurt timp să câștige simpatia localnicilor. Datorită cunoștințelor despre ideologia democrat-socialistă pe care deținuții politici din penitenciar o discutau adesea, Bălan face o bună impresie unei familii de intelectuali, devenind protejatul acestora. Dar starea materială a familiei și credulitatea cu care a fost adoptat îi dă motiv pentru a pune în aplicare o nouă mârșăvie. Astfel că, profitând de încrederea de care se bucura, într-un moment în care acasa se afla doar fiica cea mică a familiei, în vârstă de 13 ani, o imobilizează pe aceasta, o violează după care pleacă luând cu el toate bijuteriile din casă și o importantă sumă de bani.

Își pierde urma întorcându-se cu trenul în Cernăuți, unde rămâne o perioadă scurtă, timp în care procură arme și muniție cu scopul de a le folosi în loviturile pe care le punea la cale. Se stabilește mai apoi la Moinești, într-o mahala țigănească. Nu putea sta multă vreme în acel loc, așa că pune în aplicare o nouă lovitură, folosind același scenariu. Câștigă încrederea văduvei Maria Albu și profitând de credulitatea acesteia dispare cu banii ei, nu înainte de a o viola.

O vreme se ascunde în munți, deghizându-se în cioban sau lucrător forestier, schimbând des locurile, mereu cu jandarmii pe urme. Trăiește din furtișaguri pe la stâne și violează o altă femeie ce ducea provizii la ciobanii din munți. După un drum extrem de anevoios prin pasul Ghimeș ajunge la Miercurea Ciuc, cu intenția de a folosi un tren de marfă pentru a se deplasa către Brașov și mai apoi spre Cisnădie, unde decide să rămână o vreme.

În luna martie a anului 1927 se angajează ca muncitor la fabrica de postav a domnului Klein, folosindu-se de acte de identitate false, cu numele Ilinca Gheorghe. Conducerea fabricii intră la bănuieli în privința identității lui Bălan și cere referințe de la o fabrică din Sibiu, unde susținuse că a mai lucrat. Dar tânărul infractor, înzestrat cu o inteligență remarcabilă, prinde de veste și se decide să acționeze rapid pentru a dispărea, nu înainte de a da o lovitură.

Cunoscând obiceuiul patronului de a verifica actele firmei singur în biroul său, în fiecare sâmbătă seara, Bălan se ascunde într-o magazie după terminarea schimbului, de unde iese în timpul nopții și pândește momentul în care patronul deschide casa de bani. Fără a sta pe gânduri, îl împușcă pe Klein în cap cu pistolul pe care l-a furat de la gardianul ucis în timpul evadării, ia toți banii aflați în birou și un revolver Browning din seif.

Zgomotul armei a fost auzit de un paznic care alertează imediat postul de jandarmi. În urmărirea criminalului pornesc două echipe jandarmi, conduse de plutonier major Stamate și sergent major Ioan Istrate, însoțiți de un câine de urmă. Sunt alertate toate subunitățile apropiate și este inițiată o amplă acțiune de capturare a infractorului care este încercuit în zona numită pe atunci Strâmtura. După un violent schimb de focuri, în care din fericire nu s-au înregistrat victime, Bălan este capturat și trimis sub escortă la închisoarea din Sibiu.

Este judecat și condamnat la data de 6 iulie 1927, la cincisprezece ani de temniță, pedeapsă ce trebuia executată la penitenciarul de la Ocnele Mari.

Pentru Bălan detenția nu era o noutate. Cunoștea obiceiurile și se adaptează cu ușurință la muncile la care era supus dar gândul lui era mereu la un nou plan de evadare pe care nu întârzie să îl pună în aplicare, pe la jumătatea lunii noiembrie a anului 1927. În timp ce muncea pe un teren agricol al penitenciarului, descoperă la baza gardului un șanț săpat de câini, suficient de mare cât să încapă un om, iar într-un moment de neatenție al gardienilor se strecoară pe sub gard și fuge la adăpostul unui lan de porumb. Evadarea este descoperită abia la apelul de seară. Cu toate că după ce s-a dat alarma jandarmii au pornit în căutarea fugarului cu un efectiv impresionant, Bălan scapă din încercuire ascunzându-se într-un tren de marfă care transporta nisip. După câteva zile în care s-a ascuns prin păduri, a ajuns la locul unde a fost capturat, de unde a recuperat un sac pe care l-a îngropat, ce conținea haine, acte și o sumă de bani. Se deplasează mai apoi la Sibiu de unde sustrage din magazinul unui armurier o pușcă de vânătoare cu două țevi, calibrul 12 milimetri și o cantitate însemnată de muniție.

O vreme se ascunde prin pădurile din apropierea Sibiului, de unde ieșea uneori pentru a jefui folosindu-se de arma căreia îi scurtase patul și țevile pentru a fi mai ușor de mânuit. Ca adăpost folosea câte o stână părăsită sau văgăuni. Ziua se ascundea iar noaptea intra în sate pentru a prăda. Nu era mulțumit cu traiul pe care îl ducea, visa încă să devină bogat.

Următoarea lovitură avea să se producă în localitatea Porumbacu, situată între Sibiu și Făgăraș. Jucând rolul unui negustor de cereale, intră în legătură cu șeful de gară de la care află detalii legate de Ion Valahu, un comerciant prosper din localitate iar peste noapte, ocrotit de întuneric, cu arma încărcată pătrunde în casa negustorului, deschizând ușile cu un șperaclu. Cu toate precauțiile pe care le-a luat, este surprins de negustor în timp ce sustrăgea o casetă de valori. Valahu nu a avut nici o șansă în fața puștii care l-a secerat cu primul foc iar cu al doilea i-a curmat viața.

În scurt timp întreg județul Sibiu era în alertă. O stare de panică a cuprins împrejurimile. Oamenii umblau numai în grupuri, înarmați cu arme albe, furci, topoare. Femeile și copiii ieșeau din case doar dacă era nevoie. Noaptea străzile erau pustii. Zvonurile circulau repede și alimentau imaginația oamenilor cu tot felul de povești despre haiducul care făcea prăpăd între Sibiu și Brașov. Pentru jandarmi, care nu reușeau sub nici o formă să-l prindă, era o mare rușine.

Avantajul lui Bălan era că nici o dată nu lucra cu complici, din această cauză informațiile despre ascunzătorile sale, planurile și modul de acțiune erau foarte greu de obținut, iar faptul că era obișnuit din copilărie cu traiul în pădure îi sporea șansele de supraviețuire. Își schimba foarte des ascunzătorile, preferând peșterile sau grotele pe care le transforma cu ușurință în locuință. Unul dintre locurile folosite de Bălan a fost celebra peșteră de la Șinca Nouă, numită de atunci și Peștera Haiducului. Conștient că jandarmii erau tot mai aproape de prinderea lui, se deplasează prin pădurile munților Perșani până în Zărnești. Dar locul ideal pentru viața de haiduc l-a descoperit pe muntele Măgura, la poalele căruia se găsește Codlea, așezare săsească renumită pe vremea aceea, un centru industrial prosper, cu oameni înstăriți, ce putea oferi nelegiuitului noi posibilități de acțiune. Pe aici nu era cunoscut și își permitea să se colinde prin oraș pentru a cumpăra provizii și haine, ba chiar a focut o fotografie la studioul doamnei Folbert, din strada Laterală.

Următoarea lovitură avea să o dea la băile Carmen Silva, Ștrandul Codlea de azi. Într-o sâmbătă, pe la sfârșitul lunii octombrie a anului 1928, la aproape un an de la evadarea de la Ocnele Mari, Bălan a petrecut întraga zi la ștrand ca un turist obișnuit, cercetând locul și oamenii. Spre seară, când locul era pustiu, la terasa din fața restaurantului trei oameni de vază ai orașului stăteau de povești în jurul unei mese: casierul Iosef Zeifert, învățătorul Folbert și administratorul ștrandului Martin Kolff. Din liniștea nopții au răsunat două focuri de armă care l-au răpus mortal pe Iosef Zeifert și l-au rănit grav pe Martin Kolff. În timp ce Bălan își încărca pușca de vânătoare cu țevile retezate, învățătorul Folbert, care avea asupra sa un pistol, a deschis focul, rănindu-l pe bandit la mâna dreaptă. Cu un curaj nebunesc, Bălan s-a repezit asupra învățătorului, trăgând în el toate gloanțele din încărcătorul pistolului său, iar când Martin Kolff, care cu toate că era rănit grav la cap, a încercat să se ridice, l-a măcelărit cu un cuțit. În restaurant se mai aflau doamna Folbert, Roza Kolff și fiica acesteia în vârstă de treisprezece ani.

Temându-se că zgomotul armelor ar fi putut să fie auzit și de alți oameni, banditul fuge în pădure, luând ca ostatic pe domnișoara Koff, pe care a eliberat-o mai târziu pe dealul numit Țuțudău. Datorită întâmplărilor prin care a trecut, tânăra a suferit un șoc în urma căruia sănătatea i-a fost grav afectată prin pierderea vederii.

În scurt timp, echipe mixte de jandarmi și civili au pornit o acțiune de prindere a criminalului. Legiunea de Jandarmi Brașov a trimis întăriri, cu ordinul de a se trage fără somație. Dar toate eforturile erau în zadar. Bălan se refugiase în zona Șinca, unde locuitorii satelor din apropiere, pentru a fi lăsați în pace îl aprovizionau cu alimente și tăinuiau ascunzătorile acestuia. O acțiune cu desfășurări masive de forțe nu ar fi dat rezultate, trebuia adoptată o altă tactică. În acest sens, conducerea Jandarmeriei retrage forțele implicate și încredințează misiunea subunității de cercetare. Greaua sarcină a fost preluată voluntar de doi subofițeri, plutonier major Nicolae Bârsan și plutonier Ioan Sava. Aceștia, bine înarmați și deghizați în ciobani, au colindat timp de aproape o jumătate de an munții Făgărașului, Perșani și Măgura de la Poiana Mărului, Holbav, până la Făgăraș, culegând date și informații de la ciobani, pădurari, locuitori ai caselor izolate și alți oameni ai munților care puteau furniza chiar și cel mai mic zvon. Strădania le-a fost răsplătită în primăvara anului 1929, când au dat peste ascunzătoarea banditului aflată în inima pădurii, în zona localității Șinca Nouă.

Bălan, dezbrăcat până la brâu se spăla în albia unui pârâu, cu armele încărcate lângă el. Nici nu bănuia că din desișul pădurii cei doi jandarmi îi urmăreau fiecare mișcare iar armele lor erau îndreptate asupra lui. Au tras amândoi aproape în același timp. Nu l-au somat, nu i-au dat nici o șansă, nu au vrut să riște nimic, erau conștienți că procedând în alt fel viețile lor puteau fi puse în primejdie. Temutul criminal a murit pe loc iar trupul său a plutit în apa pârâului până când autoritățile au sosit la fața locului pentru cercetări.

Astfel a fost curmată viața celui mai sângeros criminal din Ardeal, cel care a pus pe jar autoritățile din întreaga țară, ale cărui fapte a înfierbântat imaginația oamenilor din locurile pe unde a sălășluit și de al cărui nume se leagă legende pe care doar bătrânii și le mai amintesc.

Mulțumiri domnului Tudor Păun, cel care printr-o muncă de cercetare asiduă, timp de 40 de ani a adunat date referitoare la viața Haiducului Bălan, pe care cu generozitate ni le-a pus la dispoziție pentru realizarea acestui material.