Haideți să CONSTRUIM AEROPORTUL!

0
5.398 vizualizari
views

Municipiul și județul Brașov au un potențial de dezvoltare extraordinar, au resursă umană calificată și cadru natural de excepție. Avem obligația să transformăm Brașovul într-un etalon de dezvoltare pentru întreaga țară! Această obligație este a noastră, a tuturor – a oamenilor politici, a administrației locale, precum și a fiecărui cetățean.

Pentru a transforma Brașovul într-un adevărat centru al țării, avem neapărată nevoie de AEROPORT! Trebuie să îl construim!

Astfel că solicit, în primul rând ca brașovean și abia apoi ca om politic și ministru, Consiliului Județean Brașov să facă publice toate documentele referitoare la aeroport, de la prima decizie luată referitoare la aeroport până astăzi. Solicit transparență totală pentru a se putea face o analiză temeinică asupra a tot ceea ce s-a întâmplat, asupra situației existente la acest moment și asupra modalităților legale de demarare efectivă a construcției Aeroportului Brașov.

Nu am intenția de a găsi vinovați, îmi doresc să găsesc soluții ca să construim aeroportul! Ne așezăm la masa discuțiilor, analizăm ș colaborăm pentru ca Brașovul să devină o metropolă europeană!

Nu mai avem timp de pierdut, nu mai avem voie să aruncăm vina pe unul sau pe altul. Dacă s-au comis ilegalități, instituțiile abilitate își vor exercita atribuțiile.

Brașovul merită să găzduiască competiții de rang mondial, merită să fie o destinație de top, trebuie să ne unim pentru a construi infrastructura necesară. Aeroportul este vital pentru viitorul Brașovului și al brașovenilor! Haideți să îl construim!

Marius Dunca,
Președinte PSD Brașov

marius_dunca

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic