Hai la Focu` lui Sumedru – Tradiție la Șirnea

0
1.941 vizualizari
views

Asociația Pro Șirnea şi Serviciul Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Cultural „Reduta” Braşov vă invită în 25 octombrie 2017, în localitatea Șirnea, la „Focul lui Sumedru”.

În noaptea de 25/26 octombrie a fiecărui an, se desfăşoară în localităţile din zona etnografică Bran, un ceremonial nocturn de înnoire a timpului calendaristic. În jurul unui imens rug funerar, aprins de tineri într-un loc înalt al satului şi întreţinut cu lemne uscate şi resturi vegetale, se adună întrega suflare a satului şi se strigă, în cor, formula consacrată „Hai la Focu’ lui Sumedru!”. Femeile împart covrigi, nuci şi mere. La plecare, participanţii iau cărbuni aprinşi cu care fertilizează grădinile şi livezile.
Sărbătoarea are de fapt o sorginte precreştină, iar focurile care se aprindeau erau pentru încălzirea spiritelor care apar pe pământ în această perioadă. Focul are rol protector, prin foc trecând tinerii şi copii care aruncă cu tăciuni aprinşi.
Sfântul Dumitru, celebrat în data de 26 octombrie, este o divinitate pastorală, protector al păstorilor. Este vorba de „focul viu” al ciobanilor români, care purifică îndeosebi păstorii şi turmele.

Din program:

Ora 15:00 – Vecernia Sf. Dimitrie la Biserica Sf. Ioan Botezatorul din Șirnea,

Ora 16:30 – Șezătoare pe tema Focul lui Sumedru în legenda Branului şi în tradiţia populară,

Ora 18:00 – Recital de poezie Focul lui Sumedru în volumele Prescuria,

Ora 19:00 – Aprinderea focului și împărțirea darurilor pe Dealul Păltiniș,

Ora 20:00 – Agapă frățească,

cu participarea Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dumbraviţei”!

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic