Grav accident! TIR spulberat de o garnitură de tren la Codlea

2
2.073 vizualizari
views

Un autotren cu numere de Argeș, care transporta zahar, a fost lovit în plin de un tren de persoane la trecerea cu nivel peste calea ferată, la ieșire din Codlea, spre Brașov. TIR-ul a fost târât mai bine de 100 m. La fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale ale pompierilor și poliția. Traficul feroviar a fost blocat timp de două ore.

TIR-ul a fost surprins de rapidul de Viena. Șoferul spune că înainte cu două minute a trecut săgeata albastră și el și-a luat demaraj pentru că era încărcat cu zahăr. Trecerea peste nivel cu calea ferată din această zonă este foarte periculoasă și nu este semnalizată acustic și cu semnale luminoase. De asemenea, un tren de mare viteză așa cum este rapidul de Viena care nu are oprire la Codlea, poate surprinde pe picior greșit orice conducător auto care traversează linia de cale ferată.

Am aflat pentru cititorii noștri că, spre exemplu, la o altă trecere semnalizată doar cu „crucea Sfântului Andrei” și „Stop” cum este cea de pe drumul care duce spre ferme GAZ penitenciar și firma DELACO, s-au făcut demersuri și solicitări în repetate rânduri pentru semnalizarea luminoasă și acustică, însă fără niciun rezultat. Nu ar fi de mirare ca într-o bună zi un alt eveniment cu urmări nefaste să aibă loc în acea zonă.

(VIDEO) TIR lovit de tren la Codlea

r

DSC_0224 (Copy) DSC_0226 (Copy) DSC_0235 (Copy) DSC_0239 (Copy) DSC_0241 DSC_0245 (Copy)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

  1. Daca sacii de zahar erau transportati pe calea ferata,nu s-ar fi intamplat acest incident care datorita unui sofer iresponsabil a bagat in cofa SNTFC CFR Calatori pentru ca nu a fost in stare sa preia calatorii la destinatie cu alte mijloace si CNCF CFR SA pentru intarziere!
    Felicitari tuturor factorilor decidenti din vechile si actualele guverne pentru masurile laborioase de a transfera calatorii si marfa de pe infrastructura CFR pe infrastructura auto pe interese binenteles strategice si nationale!
    Tot inainte! Tupeul si interesul ne caracterizeaza!

Comments are closed.