Fundația Rafael vă invită în Centrul Istoric Codlea

0
965 vizualizari
views

Fundația Rafael vă invită să participaţi la evenimentul caritabil organizat în data de 28 Septembrie  2012 în promenada din centrul orașului Codlea. Această acţiune face parte din demersurile Fundației Rafael de a face cunoscută situaţia persoanelor cu dizabilităţi, de a crea o legătură între aceste persoane şi restul comunităţii şi de a strânge parteneri care să contribuie financiar şi material la susţinerea activităţilor fundaţiei.

  • Costul pentru o zi de activităţi la Fundaţia Rafael este de 30 lei/beneficiar. Tu cu cât poţi ajuta?

Prin acest eveniment Fundaţia Rafael îşi propune să strângă fonduri pentru susţinerea programului de integrare a persoanelor cu dizabilităţi desfăşurat la Centrul de Zi “Rafael” şi anume pentru acoperirea costurilor de îngrijire a beneficiarilor (transport, terapie, gustare) care ajung la 30 lei/zi/beneficiar. Încurajăm publicul să doneze 30 lei pentru ca o persoană cu dizabilităţi să petreacă o zi frumoasă la Centrul Rafael!

  • Spectacole şi activităţi interactive

Organizatorii au pregătit recitaluri de muzică, dans, precum şi o tombolă cu premii. La eveniment copiii pot confecţiona felicitări şi alte obiecte în cadrul atelierului de creativitate. Pe lângă acestea vă invităm să achiziţionaţi produse confecţionate la centrul fundaţiei: felicitări, lumânări, obiecte cusute, insigne, tablouri, magneţi etc. valorificând în acest fel munca persoanelor cu dizabilităţi, beneficiare ale Fundaţiei Rafael. Întregul spectacol va fi animat de clovnii care vor distra publicul.

  • Implică-te pentru ca noi să putem ajuta cât mai mulţi beneficiari!

Participarea la eveniment şi la ateliere este gratuită! Pentru informaţii suplimentare contactaţi:

Parteneri: Primăria Municipiului Codlea, Casa de Cultură Codlea, Reţeaua CAN Braşov.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic