Fundația Rafael: ”Toamna se numără bucuriile împărtășite cu comunitatea”

0
1.231 vizualizari
views

Toamna se numără bucuriile împărtășite cu comunitatea din care Fundația Rafael face parte. Un rod hrănitor, plin de savoare, dar și păstrător al semințelor viitorului este Festivalul Rafael, ajuns la cea de-a noua ediție. Denumit sugestiv “Pot fi prietenul, colegul sau ruda ta. Acceptă-mă așa cum sunt!”, evenimentul a reunit joi, 3 octombrie, în jurul persoanelor cu dizabilități asistate de organizația noastră, nenumărați copii de toate vârstele, de la toate grădinițele și școlile din comunitatea locală, artiști și prieteni mai vechi și mai noi ai cauzei pe care o slujim: creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități.

 

            Festivalul a început la ora 11, în Promenada Codlea, cu piesa “Don Quijote”, prezentată în fața preșcolarilor de actorii Teatrului Strada. Pentru elevii ciclurilor gimnazial și liceal a fost apoi organizat un cros pe o distanță de 2 kilometri. Au urmat cântece, dansuri și multă voie bună. De asemenea, trecătorii au putut admira și chiar achiziționa produse realizate de persoanele cu dizabilități în cadrul Atelierului Rafael.

 

            Baloanele de săpun, face painting-ul și jocurile în aer liber au condimentat atmosfera și i-au ținut pe copii și pe adulți conectați la atmosfera festivalului, până aproape de venirea ploii. Extrem de gustoasă, tocana gătită de Chef George și de ucenicii lui, i-a adunat pe toți cei prezenți în jurul ceaunului, generozitatea sponsorilor noștri fiind deja proverbială, întrucât Codlea este de mult timp o comunitate activă în plan economic și social.

 

            Le mulțumim sponsorilor O&M EDIL SRL, Bravcod, Gavro Legume – Fructe, Apel One Med, Centrul de Tratament Stomatologic Sfântul Nicolae și partenerilor: Primăria Codlea, Casa de Cultură Codlea, Poliția Națională, Poliția Locală, Pompierii Codlea, Instituțiile de Învățământ Preșcolar și Școlar din Codlea și tuturor artiștilor, voluntarilor și participanților la eveniment.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic