Femeie din Codlea, arestată pentru furt calificat

0
3.007 vizualizari
views

Polițiștii din cadrul Poliție Municipiului Codlea au dispus reținerea unei persoane, aceasta fiind bănuită că ar fi sustras bunuri dintr-un imobil.

La data de 16 ianuarie a.c, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, la două adrese din localitate, pentru documentarea unei activități infracționale.

Activitățile s-au desfășurat ca urmare a unei sesizării primite, în care se arăta faptul că o persoană ar fi pătruns în interiorul unui imobil, din localitatea Codlea, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Verificările efectuate au arătat faptul că, o femeie, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Codlea, ar fi pătruns, fără drept, la data de 12 ianuarie, în locuința persoanei vătămate, de unde ar fi luat mai multe bunuri.

În urma probatoriului administrat de polițiști, a fost dispusă reținerea și depunerea acesteia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.

După prezentarea persoanei de către procurorul de caz în fața judecătorului de drepturi și libertăți, acesta a emis un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările urmează a fi continuate, iar la finalizarea acestora va fi propusă soluția legală.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ