În data de 31.05.2012 la Casa de Cultură Codlea a avut loc un eveniment inedit și interesant sub numele “Codlea – un model de dezvoltare locală”. Nota de inedit a fost dată de prezența la eveniment a unor oficialități precum excelența sa domnul Matthjis van Bonzel, ambasador al Olandei și excelența sa domnul Stuart Meikle, Consul Onorific al Marii Britanii.
Partea interesantă a fost conturată prin discuțiile purtate la acest eveniment de către oficialitățile prezente și importanți oameni de afaceri, unii deja legați de Codlea prin investiții locale, alții legați de România ca țară prin activitatea desfășurată în mediul de afaceri și consultanță în afaceri.
Prezenți la eveniment ca și invitați de onoare, domnii Robin Martens – președinte al Asociației Black Sea Gateway, Sjaak TeBaerts – director și proprietar al Te Baerts Transport, Marius Suranyi – director Draexlmaier, Werner Braun – președinte al Clubului Economic German, au prezentat pe rând viziunea proprie asupra unui posibil viitor al Codlei în context economic.
Este o deschidere a unor oameni importanți din mediul de afaceri european către România și posibil către Brașov și Codlea și pe parcursul discuțiilor a fost expus inclusiv un plan de dezvoltare pe termen mediu și lung cu propuneri concrete de atragere de investitori. Există încă breșe nevalorificate pe piața economică locală și acestea pot fi speculate având ca scop crearea de locuri de muncă pe plan local și implicit creșterea nivelului de trai a codlenilor.
În afară de exemplele concrete din experiența oamenilor de afaceri prezenți au fost relevante și mențiunile asupra importanței colaborării dintre administrația locală și reprezentanții mediului de afaceri interesați să investească în zonă.
Ca o subliniere a incompetenței și indolenței administrației publice locale codlene actuale a venit mesajul unui om de afaceri prezent in sală, investitor străin la Codlea, care nu reușește stabilirea unui dialog cu Primaria Codlea și găsirea unor soluții concrete pentru dezvoltarea afacerii domniei sale. Speranța exprimată de domnia sa că viitorii oameni implicați în administrația locală vor înțelege importanța colaborării cu mediul de afaceri lasă să răzbată una din problemele nedepășite de actualul aparat administrativ și care a dus la întârzierea cu patru ani a oportunităților de dezvoltare economică pe care le are Codlea.
Amfitrionului evenimentului, candidatul la primărie Erwin Albu, i se poate face din păcate un reproș, acela al politizării unui astfel de eveniment important. Codlenii merită șansa unui nivel de trai mai bun, Codlea merită un viitor economic măcar la nivelul de acum 30-40 de ani când prosperitatea era cuvântul de ordine legat de acest oraș. Evenimente de acest gen trebuie ținute departe de campanii electorale și lupte pentru imagine, miza fiind binele celor 21.000 de locuitori ai codlei și prosperitatea orașului nu anul acesta sau în următorii patru ani ci încă multă vreme de acum înainte.
Vali Zăvoianu
Filmare eveniment public
Nu prea inteleg dece un repros la adresa lui Erwin Albu. El a organizat acest eveniment si normal ca acest eveniment face parte si din campania lui electorala. Trebuie vazut numai ca dupa alegeri (depinde cum se vor termina alegerile) sa faca si ceva din acest/aceste proiecte, si nu numai acuma vorbe mari. Daca organiza domnul Muntean asa un eveniment era eroul Codlei, daca organiseaza Erwin Albu asa ceva este pe acolo si un repros, ceva negativ. Stim ca tineti la codlea-info cu Domnul Muntean dar nu trebuie sa exagerem, nu are rost
Vali Zavoianu, era chiar culmea sa nu faca Erwin ceva naspa.Faptul ca a organizat evenimentul, nu se pune ?faptul ca sa nascut si a crescut in Codlea,ii da mult mai multecarti de vizita decat crezi. Tu de unde ai aparut? ca tot uit.AVERTISMENT:Utilizare conturi multiple.
Raluca, eu stiu ca esti o mica dictatoare si ai alunga din Codlea si Univers chiar, pe oricine nu iti convine ca exista si se exprima. Din fericire insa in afara de trancanit nu ai nici o putere :). Apropo…nu mai incerca ironia ca nu e apanajul tau, ci al oamenilor inteligenti. Tie iti iese ceva gen batjocura de sant. Aici se comenteaza un articol nu o persoana, in caz ca ai sa imi adresezi comentarii in particular, te astept :).
Ce tare!!!!!! Pentru genul acesta de discutii,tocmai am primit interzis pe CODLEA-INFO.Halal obiectivitate!!!!!!!!!!!!1
Părerea redacţiei este că ar trebui să înveţi să îţi exprimi punctul de vedere într-un mod civilizat, după care poţi reveni. Cu bine!
1.punctul meu de vedere a fost foarte civilizat.Vali zavoianu,nu iti voi raspunde la rautati, atata poti:)).2.Paul,ai FOARTE MARE DREPTATE.
3.probabil comentariul adminei Zavo,va disparea-asta pentru ca sa nu ai dovada Adrian Danciu.
4.va trebui sa treaca mult timp sa ai dreptul sa judeci oameni si locuri,draga Zavo.
5.lasati-va unghiile lungi sa aveti ce roade daca nu va iese favoritul la tron.
6.tot mai multa lume judeca acest info,pentru partinirea de care da dovada,
7 va doresc LA MULTI CURCANI INAINTE :))in lumea voastra .
AVERTISMENT: Utilizare conturi multiple.
Raluca, alias Cami & Co, cineva să te înveţe să îţi schimbi nu doar adresa de mail şi numele când vrei să postezi sub acoperire ca să terfeleşti şi să arunci cu noroi, schimbă şi ip-ul. Oricum ar fi, departamentul tehnic îţi descoperă urmele dupa cookie-uri (a nu se confunda cu curcanii). P.S. Dacă nu ai unghii, poţi apela la Cătălin Muntean pentru gheare de curcan.
Cu stimă,
Departamentul Tehnic
Aloooo , departamentul tehnic . > Putin respect fata de cetateni ! >>Si fara ”gheare” va rog ! >>> P.S. : …contul acesta nu este multiplu , dar va rog totusi sa stergeti si acest mesaj . ( nu este favorabil pentru candidatul pe care cu obstinatie il sustineti , )
Comments are closed.