După 20 de ani, Primăria Codlea vrea să recupereze terenul Serelor Codlea

0
2.494 vizualizari
views

Primarul muncipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu, a inițiat un proiect de hotărâre și îl va supune aprobării consilierilor locali, privind demersurile de recuperare a suprafețelor de teren pe care a fost construită Sere Codlea SA.

Este un proiect ambițios, de durată, dar cu foarte mari șanse de reușită.

Se are in vedere o inițiativă de reîntregire a suprafețelor de teren care ar trebui să puse la dispoziția comisiei de fond funciar pentru posibilitatea de finalizare a legilor fondului funciar.

In acest sens se dorește acoperirea deficitului de teren registrat în urma inventarierii, realizată în aplicarea Legii 165/2013.

Terenurile avute în vedere au fost inscrise in patromoniul fostei sere SA Codlea și fac obiectul luării în evidență a Agenția Domeniilor Statului.

Potrivit documentelor actuale, terenul pe care au fost construite serele din Codlea aparțin ADS, iar Primăria va face toate demersurile pentru a recupera aceste terenuri. Vorbim despre o suprafață de 160 de hectare, dintre care 70 ha în interiorul serelor.

Primăria va contracta serviciile unui cabinet de avocatură specilizat în litigii de această speță.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic