Draexlmaier Sisteme Tehnice România construiește la Codlea o nouă hală de producție

0
5.174 vizualizari
views

Draexlmaier Sisteme Tehnice România construiește la Codlea o nouă hală de producție pe o suprafață de peste 10.000 metri pătrați. Este cea de a treia hală pe care o construiește compania la Codlea, urmând să o construiască și pe a patra. Conform autorizației de construcție emisă în data de 20 iulie 2017, suprafața desfășurată va fi de 11.615,93 mp și suprafața utilă de 10.746 mp.

Surse neoficiale vorbesc despre noi contracte pe termen lung cu marii producători de automobile și de creșterea capacității de lucru de până la 60 %. Oricum ar sta lucrurile, Draexlmaier Group a găsit în România, respectiv la Codlea, mediul ideal pentru a se dezvolta.

Fondat în anul 1958, DRÄXLMAIER Group este printre cele mai mari afaceri de familie din Germania. Compania dezvoltă și produce sisteme electrice și electronice, interioare de lux și sisteme de bord pentru automobile, iar printre cei mai cunoscuți clienți se numără mărci celebre precum Mercedes-Benz, Porsche și BMW. La nivel mondial, aproximativ 60.000 de persoane sunt angajate în cadrul DRÄXLMAIER Group .

Pe piața din România, DRÄXLMAIER Group este prezent din anul 1993, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din țară. În momentul de față grupul este prezent în cinci orașe din România – Satu Mare, Pitești, Timișoara, Hunedoara și Brașov.

dtr-draexlmaier-codlea (1)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic