Din seria `Si noi avem talent`,Ep.7 – Teodora Mirică

5
2.249 vizualizari
views

“ Muzica este graiul sufletului. Ea strâneşte în noi nu instinctele, ci sentimentele cele mai profunde.”

Vocea unei tinere codlence a reuşit să stârnească în noi aprecierea şi dorinţa de a o cunoaşte mai bine şi de a afla cât mai multe lucruri despre talentul ei- muzica. Asemeni unui poet ce-şi scrie gândurile-n cuvinte grăitoare, Teodora Mirică se exprimă prin muzică, căci “Acolo unde cuvintele eşuează, muzica vorbeşte”, totul începe pe melodia celor de la Roxette, “It must have been love”, şi continuă pe ritmuri de muzică uşoară şi rock alternativ.

Primii paşi în muzică i-a făcut sub îndrumarea părinţilor şi a doamnei învăţatoare, a urmat apoi şlefuirea talentului cu care a fost înzestrată urmând lectii de canto la Clubul Elevilor din Codlea, avându-l ca profesor pe mentorul multor copii talentaţi, dl. Pancea Ioan. Din dorinţa de perfecţionare continuă, Teodora ia acum lecţii de canto cu dna. prof. Daniela Bolovan de la Centrul Cultural Proartis, dânsa devenindu-i şi model în viaţa muzicală, motivâd-o să descopere adevăratele semnificaţii ale muzicii, să cânte doar ce-i place şi să transmită întotdeauna un mesaj prin melodiile pe care le interpretează.

Ambiţia şi seriozitatea Teodorei se reflectă şi în dorinţa ei de a-şi cultiva talentul, fiind elevă a Liceului Teoretic îşi perfecţionează tehnica studiind şi  la Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Tiberiu Brediceanu” Braşov.

Sinceritatea şi modestia cu care ne-a vorbit adolescenta în interviul despre talentul ei pun în lumină un adevărat artist aflat în slujba muzicii.

Interviu cu Teodora Mirica

Omul perete – Teodora Mirica

Zilele Codlei – Teodora Mirica

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

5 COMENTARII

  1. Nu sunt un impatimit al muzicii usuare,dar Teodora are o voce foarte frumuasa.BRAVO!!

  2. O fata mereu cu zambetul pe buze, modesta si talentata ! Felicitari si mult succes pe orice carare a vietii vei merge :*

  3. Prima oara cand am auzit-o la Zilele Liceului Teoretic in acest an, am intrebat in momentul imediat urmator cine este fata?! Frumoasa voce, imi place mult interpretarea piesei „Omul perete” alaturi de Talida Ginju . Esti o fata deosebita, cu un mare potential, pe care iti recomand sa il pui in valoare.

  4. Se vede cine stie! Adica,ii respect opinia in legatura cu „piata muzicala”,Romania fiind satula de mereu aceleasi melodii,de club in general…nu ati observat si voi ca in general melodia de baza,bitul,track-ul,cum vreti sa ii spuneti e la fel,si doar artistul difera? Ori mi se pare mie?

Comments are closed.