Din seria “Și noi avem talent” – Ep. 21 – Denisa Olenic

0
635 vizualizari
views

De foarte multe ori auzim că se atribuie copiilor noștri cuvinte ca ” talentat”,” înzestrat”, calități care arată că avem puști care sunt peste media de inteligență a varstei lor.

Dar simțirile și emoțiile lor sunt la fel de speciale și profunde și se transmit prin talentul lor și celor din jur.

Emoție, pasiune, talent, ambiție și implicare am simțit și la Denisa, o adolescentă în formare, o cântareață mică, dar mare și valoroasă ce reprezintă municipiul Codlea printre alte talente în domeniul muzicii.

Am prins-o acasă alături de mama ei, principalul susținător, acolo unde a început totul.

Ea cântă frumos, cântă special, iar talentul ei nu trebuie să se oprească aici. Ne recunoaște și în afara interviului că nu vrea să lase muzica doar la nivel de amator, ci să urce pe marile scene din țară sau străinătate chiar și alături de artiști cunoscuți.

Încă de mic copil spunea că vrea să devină cântăreață când va fi mare, iar când a început să cânte la vârsta de 10 ani , mama ei i-a descoperit talentul. Fiecare copil are un talent special, uneori rămâne nedescoperit, dar parinții Denisei s-au asigurat că îi oferă copilului șansa de a-și afirma adevăratul potențial.

Denisa reține cântecele repede și le repetă corect dupa ce le aude de câteva ori , fără ajutor.

A început prin a studia melodii simple pe care le-a cântat ulterior cu mare drag.

Debutul ei avut loc la o vârsta anticipată când a fost dusă de parinți la Casa de Cultură pentru a fi ascultată, iar directorul Petrică Buhnici a prins-o în programul mai multor evenimente locale. Au urmat diferite concursuri și festivaluri, evenimente importante la care puștoaica a câștigat diferite premii si trofee.

Cenaclul Literar ”Dincolo de Cuvinte”,” Festivalul Internațional de Muzică pentru copii si adolescenți” sunt doar câteva din evenimentele la care talentul cântarței noastre mici a fost remarcat și recompensat prin premii. De asemnea a fost remarcată și de Mircea Dragoș, președinte al Asociațiunii ASTRA Codlea, care s-a arătat interesat să îi susțină talentul în 2016. Cele mai frumoase concursuri sunt însă cele în care cei dragi îi sunt alături și o susțin de fiecare dată. Ultimul premiu a fost câștigat de Denisa în iarna lui 2015, la Gala Premiilor de Excelență Codlene.

”Denisa a fost solicitată să cânte, nu ne putem opri aici. Concursurile se plătesc, nu este ușor pentru noi să o susținem financiar, dar nu este un sacrificiu atunci când vorbim de talentul ei care nu trebuie decât valorificat ”, ne povestește mama fetei.

Denisa Olenic merită ajutată, promovată, încurajată, trebuie să i se dea șansa de a crește în domeniul muzicii, de a învăța și a-și îndeplini visul.

Asteptăm vești în continuare și îi dorim succes. Ne demonstrează încă o dată și ne transmite emoție prin cântec în interviul ce va urma.

Interviu Denisa Olenic – VIDEO

DSC_0061 (Copy) DSC_0068 (Copy)

Gala Premiilor de Excelență 2015
Gala Premiilor de Excelență 2015
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ