Guvernul Orban nu a inclus Spitalul regional Brașov printre investițiile eligibile cu fonduri europene

0
914 vizualizari
views

Spitalul Regional Brașov este din nou codaș pe lista Guvernului Orban, motiv pentru care, deputatul Roxana Mînzatu, fost ministru al Fondurilor Europene solicită răspunsuri din partea guvernanților: Subiectul întrebării: Motivele neincluderii investiției spitalului regional Brașov, în vederea cofinanțării cu fonduri nerambursabile UE, în Programul Operațional Sănătate 2021-2027, aflat în elaborare

Domnilor Miniștri,

În interpelarea nr. 2596B pe care v-am transmis-o la începutul lunii martie 2020 vă propuneam includerea și a investițiilor în alte spitale regionale decât Iași, Cluj și Craiova, printre care, în mod concret, am propus investiția în Spitalul regional Brașov, printre investițiile eligibile din Programul Operațional Sănătate 2021-2027.

Argumentam atunci includerea spitalului regional Brașov prin maturitatea proiectului – este singura investiție cu un teren identificat cu această destinație, cu toate aprobările urbanistice necesare, cu investiții demarate în rețelele de utilități necesare viitorului obiectiv sanitar și pentru care studiul de fezabilitate, documentul în baza căruia se aprobă cofinanțarea UE, este într-un stadiu destul de avansat. Această investiție are, deci, premisele unei absorbții rapide a fondurilor.

În răspunsul pe care mi l-ați transmis, atât Ministerul Sănătății cât și Ministerului Fondurilor Europene, ați afirmat că veți ține cont de propunerea mea și că veți lua decizia includerii în funcție de alocarea finală.

Recent, pe pagina Ministerului Fondurilor Europene a fost publicat primul draft al Programului Operațional Sănătate 2021-2027. Programul propune Axa 1 intitulată ”Continuarea investițiilor în spitale regionale” având ca operațuni indicative ”Construcția si dotarea spitalelor regionale de urgenta – Etapa II (inclusiv  contractarea de servicii de supervizare, asistență tehnică, servicii auxiliare (financiar, audit)”

Formularea denumirii axei și a operațiunii arată că ați decis să finanțați doar continuarea spitalelor Iași, Cluj, Craiova și nu ați mai inclus alte spitale regionale.

Domnilor miniștri, conduceți cele două ministere într-un moment cheie care nu poate fi ratat – momentul elaborării Programelor Operaționale pentru 2021-2027. De ceea ce reușiți să cuprindeți în aceste programe depinde ce investiții vom putea finanța în următorul deceniu.

Argumentelor propuse de mine în interpelarea din martie 2020 li se adaugă oportunitățile  derivate din contextul pandemiei declanșate de Covid-19 – investițiile în sănătate își arată nevoia mai mult ca oricând, alocările financiare pentru 2021-2027 cresc semnificativ  și au focus pe sănătate, România poate să își propună să facă mai mult decât planifica inițial pentru infrastructura de sănătate, având mai mulți bani promiși față de etapa pre-pandemie. Comisia Europeană propune suplimentări de peste 30 miliarde de euro pentru România față de propunerea sa inițială din mai 2018. Cu siguranță acesta este un motiv să puteți susține că România poate finanța cu fonduri europene și alte spitale regionale pe lângă spitalele începute la Iași, Cluj, Craiova.

Vă solicit să susțineți cu toate argumentele, inclusiv în negocierile cu Comisia Europeană, includerea altor investiții în spitale regionale, inclusiv a spitalului de la Brașov, în documentele programatice în baza cărora România va atrage și va cheltui fondurile europene din cadrul financiar multianual 2021-2027.

Domnilor miniștri, vă rog să îmi transmiteți:

  • motivele deciziei de a nu include în draftul Programul Operațional Sănătate 2021-2027 a investițiilor în alte spitale regionale decât Iași, Cluj, Craiova, și, evident, de a nu include nici spitalul regional Brașov.
  • Dacă veți include investițiile în alte spitale regionale, inclusiv spitalul regional Brașov, în Planul ce va fi propus de România pentru utilizarea fondurilor Next Generation EU.

Solicit răspuns în scris.

Cu stimă,

Deputat PSD Brașov

Roxana Mînzatu

15 iunie 2020

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic