Din amintirile unui vânător codlean

1
806 vizualizari
views

vanatoare 001

Cîrstea Gheorghe, pasionat vânător de la Codlea, are 83 de ani și o tolbă plină de amintiri vânătorești. A admirat frumusețea codrului și a naturii, a umblat pe poteci bătătorite în căutarea vânatului. Și-a potolit setea din izvoarele reci din inima pădurii. El este cel care îndeamnă urmașii să ducă mai departe cu cinste și cu demnitate tradițiile și obiceiurile vânătorilor codleni.

Vânătorile colective erau organizate în baza autorizațiilor primite din partea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Brașov (AJVPS).

,,Am fost vânător din 1957 până în anul 2000. Visez și noaptea câteodată pușca pe care am avut-o! Ultima a fost una  nouă Merkel Schul cu injectoare, care mergea la precizie, fără să mă laud! Eu am lucrat tâmplar la Măgura, apoi tehnician. Daca n-ai o rindea bună să taie te uiti la lemn și-ncepi să plângi. Așa e și o armă. Dac-o îngrijești, te-ascultă și ea. Și nu te mănâncă urșii, stai fără frică pe ștand.”

Responsabil de grupă peste 42 de vânători timp de zece ani, a vânat  pe Fondul de Vânătoare Geamăna (care mai apoi a fost declarat ,,rezervație de interes deosebit” – adică un loc de vânătoare pentru cei cu funcții mari, cum era Ion Gheorghe Maurer, Președintele Consiliului de Miniștri 1965-1967), apoi pe Fondul de Vânătoare Dumbrăvița și Crizbav.  A pus un accent deosebit pe instruirea membrilor pentru prevenirea accidentelor, respectarea legislației în domeniu, a eticii și disciplinei vânătorești, protejarea pădurilor și a animalelor sălbatice.

,,Înainte de Congresul al XIV-lea Inspectoratul Silvic și vânătorii care erau acolo au aflat că pe Fondul de Vânătoare  Geamăna era un urs capital, adica un urs mare de peste 400 kg. Și s-au gândit ca el sa fie împușcat de fostul președinte al țării, secretarul CC al PCR Nicolae Ceaușescu. I s-a construit un foișor cu două camere numit observator: camera din față avea vizor, adică geam care culiseaza ca să poți să-l tragi, să scoți pușca și să ochești. La aproximativ 100 de metri s-a făcut un scripăt, unde s-a pus un cal mort, că viu nu putea să-l pună, agățat ca momeală, la care să vină ursul. Când ursul apuca de cal, îl împușca. Asta era tehnica, asa se proceda ca să vânezi un urs capital, urs mare, de trofeu. Căci pe Ceaușescu nu-l interesa carnea, ci trofeul, valoarea și dovada că a fost un animal puternic în teren. S-a întamplat că s-a terminat Congresul, a venit Revoluția și n-a mai apucat să împuște ursul, că l-au împușcat alții pe el.”– ne relatează vânătorul codlean Cîrstea Gheorghe.

DSC05752

,,Apoi totul s-a schimbat. Noul președinte al Asociației se numea Zamfir. Și-a venit la mine să mergem să vedem cum s-a făcut observatorul, că era curios. M-am pregătit repede. Nu mi-am luat pușca. Am crezut că are el pușca în mașină. Nici nu mi-a trecut prin cap că n-are. Mai ales că și șoferul lui era vânător. Am plecat cu ei. Ne-am oprit la un pădurar acolo în vârf în Geamăna. Îl cheamă Scorțea Nicolae, trăiește și astăzi. L-am luat și pe el, avea cheia de la observator. Să vedeți lucru curios: nu și-a luat nici pădurarul pușca! După o curbă zăngănea ceva în pădure. Zice președintele, inginerul Zamfir, să știi că aicea taie cineva lemne! Nu ne trecea prin cap la nici unul că-i ursul la scripăt. Ce se-ntâmplase? Ursul deja mâncase calul. Rămăsese capul. Și se năcăjea săracul urs să prindă capul și nu reușea.Iar noi eram 4 vânători fără puști! Dacă ursul ăsta se-ntoarce acuma nervos și ne-a prinde pe noi, auăleo, vă spun cinstit, frica păzește pepenii! La toți ne-a fost frică! Am mai vazut eu urși prin pădure, dar mare ca ăla, niciodată! Și am stat noi pe loc, numai ochii ni se mișcau în cap și tremuram de frică. Și ursul s-a dus într-un părău și-a băut apa și și-a văzut de treabă. Iar inginerul Zamfir a zis să nu plecăm. Să mai stăm barem o oră, că dacă se-ntoarce înapoi! Apoi dac-am văzut că nu mai vine ursul, ne-am dus și-a văzut observatorul. Noaptea fusese cineva acolo și-a făcut foc, a prăjit niște slănină. Pe ușa de la foișor erau gheare de urs, cum dai cu dalta, pline de noroi. Ursul a vrut pesemne să rupă ușa, venise după miros.”

Crescut cu pădurea în suflet, considerând că tot ce este în natură este frumos, vânătorul Cîrstea Gheorghe ne povestește:

,,Vânatul e-mpărțit în două: vânat mare și vânat mic. Vânat mare ar fi: cerb, urs, mistreț, lup. Vânat mic: iepure, vulpe, dihor, pisică sălbatică. Păsările sunt sedentare: uliul, cioara, corbul, vrabia; și migratoare: gâsca, cocorul. Se-ntorc în țară fără pașaport, fără viză, fără grăniceri. Au sau n-au inteligență? Au! Rândunica de exemplu, barza,  vin exact la cuibul de unde au plecat. Așa vin și cetățenii care au fost ai orașului, romanii, sașii, care-am mâncat toți o pită împreună, la bine și la râu. Se-ntorc la locul nașterii.”

Ne-a povestit domnul Cîrstea despre tradițiile vânătorești. ,,În pădure se făcea focul vânătoresc. Fiecare cu ce-avea în traistă: slănină, cârnați, caltaboși. Fiecare punea pe foc ce-avea în țăcălie.”

Cirstea Gheorghe 001,,În fiecare an în luna martie, când se-ncheia sezonul de vânătoare, se făcea Balul Vânătorilor. Mult aș vrea să mai fie o dată cum era! Ținea 2-3 zile, nu o zi. Orchestra era formată numai din codleni. Meniul era numai din carne de vânat. Începea cu ciorbă, continua cu friptură, sarmale din vânat. Frumoasele femei ale vânătorilor veneau una dupa alta cu vasele pe rând, iar muzica ne cânta marșul. Se făcea și o tombolă cu iepuri, vulpi, fazani. Vânătorii lucrau toți în fabrici. Puneam la tombolă rindele de la Măgura, fărașe de la IMC. Tudorică Păun, poetul nostru, caracteriza toate neajunsurile noastre. Râdeam de ne prăpădeam. Jocurile erau tradiționale: sârba, hora, ardeleana, brâul. Vânătoarea era recreativ-sportivă. Era recreativă și când terminam vânătoarea, că ne recreeam la masa asta pe care eu o organizam pe atunci în fiecare an. Aveam comisie de organizare, comisie care se ocupa cu tombola, comisie care pregătea sala până în cel mai mic amănunt. Era  o atmosfera de petrecere, de civilizație, oamenii plecau satisfăcuți de la renumitul Bal al Vânătorilor. Cu siguranță a rămas în amintire. Se mai fac și acum baluri, dar nu de anvergura celor de atunci!”

Amintirile despre vânat și vânătoare se regăsesc în nemuritorul cântec popular ,,Pușca și cureaua lată”.

În încheiere, vânătorul de frunte al orașului Codlea, dorește să transmită un mesaj cititorilor Codlea-Info:

,,Iubiți codrul, iubiți natura și toate frumusețile ei. Să nu uitați. Pădurile sunt aurul verde al țării, adăpost pentru animalele salbatice. Ocrotiți-le, ele constituie fauna cinegetică a țării, sunt o bogație naturală de interes național.”

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ