Este un fapt incontestabil că Brașovul a crescut în ultimii 34 de ani. Dar dezvoltarea orașului n-a urmat un plan, ci a fost mai degrabă o dezvoltare imobiliară haotică. S-au construit mii de apartamente în ultimii 20 de ani, în care stau foarte multe familii tinere, dar nu s-a construit niciun parc, nicio creșă și nicio grădiniță în aceste cartiere noi ale orașului.
Fosta administrație considera spațiile verzi o risipă și se transformase în apărătorul intereselor imobilare de tot felul. Când brașovenii au cerut parcuri și spații verzi, au fost enunțate intenții de parcuri la periferiile orașului, departe de zonele dens locuite. Spațiile verzi urbane, accesibile și de înaltă calitate reprezintă un deziderat din ce în ce mai mare pentru locuitorii marilor orașe din Europa, dar și pentru brașoveni. Parcurile, pădurile urbane, străzile mărginite de copaci susțin bunăstarea locuitorilor oferind spațiu pentru odihnă, relaxare și exerciții fizice, dar și menținerea unor temperaturi plăcute în orașe.
Abia din 2020, odată cu schimbarea primarului, Brașovul are un plan de înverzirea cartierelor, un plan de dezvoltare urbanistică corectă, urmând ca brașovenii să se bucure de un confort urban mai crescut. Viziunea primarului Coliban este despre un Brașov dezvoltat corect din punct de vedere urbanistic. Brașovul nu se poate dezvolta doar prin construcții de blocuri oriunde și oricum pentru că o asemenea dezvoltare ajunge să ne agaseze pe toți și să ne strice plăcerea de a locui aici. Parcurile și spațiile verzi de care să se bucure toți brașovenii în apropierea locuințelor lor reprezintă un subiect foarte important pentru actuala administrație.
Două parcuri finalizate în ultimii trei ani
În acest mandat, a fost finalizat parcul de La Iepure și a fost dat în folosință Parcul Urban Plaza, din cartierul Astra. Parcul La Iepure este cel mai mare parc amenajat în ultimii 15 ani în Brașov. Pe o suprafață de peste 16.000 mp, îmbină zona verde cu alei pietonale, foișoare, balansoare, locuri de joacă, echipamente de fitness, poligon de biciclete cu funcție educativă și trasee de pump track. Grație dotărilor complexe, a devenit deja un pol de atracție pentru toate vârstele!
Cel mai dorit parc de către brașoveni e mai aproape de a deveni realitate
Parcul de la IUS – Lubrifin, unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte pentru Brașov, este azi mai aproape de a se realiza. Depinde doar de votul din Consiliul Local, acolo unde consilierii majorității PNL-PSD au blocat proiectul.
Fostul PUZ al platformei, aprobat în 2018, și care prevedea împânzirea zonei cu blocuri noi, a expirat. Faptul că nu a fost prelungit este un efect al depolitizării Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) în cadrul căreia a fost luată decizia. Specialiştii din comisie n-au găsit temeiuri de a aviza un proiect care presupunea construirea de noi blocuri într-o zonă cu densitate mare de blocuri, fără spaţii verzi şi fără funcţiunile de care au nevoie oamenii. Expirarea PUZ-ului și recepționarea studiului de fezabilitate (SF) deschide calea către parcul pe care şi-l doresc cel mai mult braşovenii. Acest parc depinde acum doar de votul consilierilor majorității din Consiliul Local. Dacă nu doresc să voteze acest proiect, primarul Coliban le va cere votul pentru organizarea unui referendum ca să decidă brașovenii dacă vor parcul de peste 9 hectare pe fosta platformă IUS – Lubrifin – Lemexim.
Sunt în derulare alte proiecte de parcuri în municipiul Brașov
Braşovul va avea alte trei parcuri noi. Primul parc va fi amenajat în jurul Cetăţuii, care a revenit anul trecut în patrimoniul municipiului Braşov. Terenul avut în vedere pentru acest parc este în proprietatea municipiului Brașov și are o suprafață de 8.75 hectare. Cel de-al doilea parc va fi pe strada Lânii, pe o suprafață de 3.1 hectare. Pentru aceste două parcuri au fost finalizate și recepționate studiile de fezabilitate (SF), indicatorii tehnico-economici au fost aprobați în Consiliul Local și suntem în procedură de achiziție pentru proiect tehnic și execuție. Al treilea parc va fi construit în cartierul Avantgarden.
Noi spații verzi și de recreere în ultimii ani
Au fost amenajate în ultimii trei ani noi spații verzi și de recreere, în cartiere, unele dintre ele prin dezafectarea construcțiilor ilegale. Pe strada Prunului a fost amenajat un spațiu verde dotat cu parcare de biciclete, mese de șah, iluminat public, supraveghere video, iar pe strada Brazilor, un spațiu verde dotat cu loc de joacă pentru copii, alei pietonale, iluminat public.
Pentru anul 2024, au fost bugetate alte proiecte de acupunctură urbană:
- pe strada Uranus, zona de petrecere a timpului liber este aproape finalizată;
- în cartierul Dârste, la intersecția străzii Cireșului cu Calea București, se amenajează o zonă de recreere și sport – proiectul este în etapa de proiectare, lucrările urmează să înceapă în curând;
- pe strada Mircea cel Bătrân, zona de petrecere a timpului liber este în faza de proiectare, iar lucrările vor începe în curând;
- pe strada Codrii Cosminului este în curs de amenajare o zonă de petrecere a timpului liber;
- la Parcul Horea, Cloșca și Crișan au început deja lucrările de renovare și resistematizare;
- în cartierul Stupini, la intersecția străzilor Bârsei și Izvorului, amenajăm un spațiu cu funcțiuni de agrement și sport.
Parcurile din Brașov au fost dotate cu cișmele și toalete publice automatizate. La propunerea cetățenilor, a fost amenajată în Parcul Tractorul o „grădină muzicală” și o pistă de alergare de tartan de 1 km lungime, iar în Parcul Someșul a fost reamenajată zona de relaxare.
O atenție deosebită s-a acordat și reabilitării și accesibilizării locurilor de joacă, cu accent pe incluziune. Astfel, au fost reabilitate complet 3 locuri de joacă, au fost instalate 5 leagăne pentru copiii cu dizabilități și urmează 3 rotative.
Peste 2000 de arbori urbani plantați
Au fost plantați peste 2000 de arbori pe marginea străzilor și în cartiere și a fost bugetată plantarea altor 2000, 20% dintre aceștia urmând să aibă înălțimea mai mare de 3 m.
Parcul Natural Brassovia, un proiect menit să protejeze pădurile Brașovului
Proiectul fostei administrații de amenajare a drumului forestier Gorița ne-a arătat că pădurile din jurul Brașovului nu beneficiază de protecție, fiind încadrate ca păduri de exploatare. Gorița, dealul împădurit de lângă Tâmpa, a fost salvat, dar pădurile Brașovului trebuie protejate de asaltul drujbelor.
Administrația Coliban a propus înființarea Parcului Natural Brassovia pentru a administra unitar toate spațiile naturale din proximitatea Brașovului ce adăpostesc arii protejate deja declarate, păduri, plante, animale și insecte rare, monumente geologice. Pentru a crește capacitatea întregii zone de a rezista și contracara efectele poluării, ale schimbărilor climatice și pentru a asigura cadrul unui turism responsabil care să întoarcă bani către comunitate, după un model care funcționează în alte țări. Și pentru a valorifica responsabil resursele pădurii.
Parcul Natural oferă o protecție echivalentă cu nivelul V din normele IUCN (conservarea peisajului și recreere) pentru cele 14.000 de ha de pădure. Pe scurt, ar fi permise doar intervenții minimale și justificate în pădurile Brașovului.
Înființarea Parcului Natural Brassovia a fost blocată de majoritatea PSD-PNL din Consiliul Local.
Dezvoltarea Brașovului, în actuala administrație, urmează niște planuri bine stabilite
Studiul de oportunitate pentru parcuri a fost elaborat și aprobat în 2021. Acesta identifică zonele cu deficit de spații verzi și terenurile pretabile pentru noi parcuri. A fost elaborată Strategia de infrastructură verde definind politicile publice, regulamentele necesare, programele și proiectele pe care municipalitatea trebuie să le implementeze în următorii 20 de ani. Iar în noul Plan Urbanistic General (PUG), aflat în elaborare, vor fi impuse condiții stricte privind zonele verzi, în noile proiecte imobiliare.
Administrația USR a Brașovului rămâne fidelă conceptului de-a dezvolta orașul pentru oameni. Dorește parcuri în care mamele să-și plimbe copilașii și să se bucure de momente fericite, în care seniorii să se dezmorțească și să socializeze, iar tinerii să se relaxeze citind sau făcând un picnic departe de jocurile pe calculator sau de televizor. Parcuri în care oamenii să-și plimbe animalele de companie, să joace baschet sau să practice alte sporturi și să se bucure de viață. Dorește protejarea cadrului natural deosebit al Brașovului.