Despre Securitate și Independență Energetică – Radu Bădiță

0
1.358 vizualizari
views
 Întotdeauna am susţinut că cele două elemente enunţate în titlu asigură independenţa politică şi în egală măsură o democraţie stabilă, sănătoasă. Fără independenţa energetică vom depinde întotdeauna de alţii, iar acei alţii vor găsi modalităţi de constrângere şi de influenţare a deciziilor politice. Din acest motiv, personal, consider că Fondul Suveran de Investiţii şi Dezvoltare propus de către PSD în programul de guvernare este obligatoriu a fi pus în practică. 
   
 Acest fond va fi 100% românesc, iar din acest motiv deciziile în ce priveşte utilizarea capitalului vor fi luate în interesul naţiunii române. Să vă dau un exemplu: în ultima guvernare PSD, Victor Ponta ajunsese la un acord de construire a unui cablu submarin de transport energie electrică cu Turcia. Fusese iniţiată în acest sens chiar şi înfiinţarea unei companii de proiect, adică o firmă creată special pentru a se ocupa de o investiţie majoră. Bineînţeles că investiţia urma a fi suportată în egală măsură de către cele două părţi. Din nefericire, din cauza căderii guvernului în 2015, acest proiect nu a mai putut fi continuat. 
   
 De ce este necesară continuarea acestui proiect? După cum bine ştiţi, zona Dobrogei, datorită condiţiilor climaterice, a fost inundată de proiecte de producere a energiei electrice din două surse principale, eoliană şi solară. Din acest motiv s-a constatat o supraîncărcare de putere. Putere ce nu poate fi descărcată eficient în reţelele interne, acestea nefiind pregătite să transporte o cantitate atât de mare de energie electrică în restul ţării. 
   
 Soluţia găsită şi extrem de benefică ambelor părţi, a fost contruirea unui cablu submarin de transport al energiei electrice ce ar fi permis descărcarea în sistemul energetic al Turciei, ţară cu un apetit enorm de energie electrică. Să nu uităm că Turcia cheltuie în medie 60 miliarde USD/an pentru importul de gaze naturale în vederea producţiei energiei electrice. Deasemenea Turcia devenea şi o placă turnantă de legătură cu Asia în vederea exportului de energie electrică. 
   Luând în considerare toate elementele enunţate mai sus, Fondul Suveran de Investiţii şi Dezvoltare ,propus de PSD în programul de guvernare,  va avea posibilitatea să reia acest proiect şi să îl pună în practică. Exportul de energie electrică  este esenţial în crearea de noi venituri. 
 
 
Radu Bădiţă
Candidat PSD la Camera Deputaţilor
Cod AEP 11160007
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic