De Sfintele Paști, Campania Salvați Copiii Noștri continuă

0
1.526 vizualizari
views

Complexul Măgura din Codlea ne-a întâmpinat cu porțile deschise din nou, cu ocazia apropierii sfintelor sărbători de Paști. Anul 2012 este anul în care Asociația pentru Înfrumusețarea Codlei s-a angajat să deschidă ochii comunității codlene asupra cazurilor grave de copii cu handicap sever instituționalizați la Codlea și asupra tuturor copiilor lipsiți de căldura unei familii tradiționale cazați la Complexul de Servicii Măgura.

În număr de 120, acești copii au nevoi, trebuințe, necesitatea de a fi îngrijiți și iubiți de cei din jurul lor și, mai ales, de a fi integrați în comunitate. Iar noi, cetățeni ai Codlei, trebuie să știm că ei există, respiră același aer cu noi și merită tot ce este mai bun, pentru că ei sunt copiii noștri.

Am găsit înțelegere și generozitate la Asociația Civică Cătălin Muntean, la Power Gym, Paulus Logistiks, la firma Delaco, la aprozarul GAVROCOM SRL și la Super D Magazin de Detergenți, unde am aflat oameni implicați și dornici să-și ajute semenii.

Domnul Dan Vlad de la Power Gym Codlea și-a sacrificat o zi întreagă să cumpere tot ce era scris pe necesarul cerut de la Complexul Măgura.

Așa că lista de materiale e rezolvată: două mașini de călcat, 10 mopuri și 10 găleți, 5 mături, detergenți (pentru rufe, vase,  pardoseli, geamuri, degresant, balsam).

Urmează lista de alimente: cremă de brânză, cașcaval, iaurturi de fructe, ulei, lapte, sucuri, bulion, ouă, tăieței, ciocolată, portocale, cartofi, morcovi, ceapă, pătrunjel.

,,Valoarea totală a sponsorizării la Complexul Măgura a fost de 2562,98 RON. Vă mulțumim, copiii se vor bucura și masa lor va fi mai bogată de Paști”, ne spune doamna director Mirela Lăcătușu.

Domnul Cătălin Muntean va asigura pentru masa de prânz a copiilor centrelor de la Complexul Măgura 10 kg de carne zilnic, pe toată perioada anului 2012.

Voluntarii Asociației pentru Înfrumusețarea Codlei (Marius, Andreea, George, Alexia, Ovidiu și Corina), împreună cu Vlad Dan (de la Power Gym) și cu Bangălă Răzvan (de la Super D Magazin de Detergent) au împărțit restul de produse la:

  • Spitalul de Psihiatrie și Neurologie 1Mai (unde sunt peste 160 de pacienți internați)
  • Fundația Rafael (25 de adulți și 8 copii cu dizabilități)
  • Centrul pentru mame și copii abuzați –  Fundația Emanuel (acolo sunt 16 copii cu mame)
  • Asociația Samariteanul Milos – Ghimbav (unde sunt 22 de copii orfani)

Donația firmei Delaco a fost în valoare de 55 milioane lei.

Campania ,,Salvati copiii nostri” (VIDEO)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic