De miercuri Andrei nu a mai venit la școală câteva zile. S-a întors luni, CAMPION!

0
2.646 vizualizari
views

De miercuri n-a mai venit Andrei la școală… pentru câteva zile. S-a întors luni – s-a întors CAMPION.

Vi-l prezentăm pe Andrei Nicolae, elev în clasa a 8-a B la L.T.I.P.C.

“Andrei Nicolae?”
“Prezent”
“Unde ai umblat, de n-ai mai fost la școală?”

– Cum a început povestea cu patinajul viteză?
„Această pasiune am descoperit-o în decembrie 2020, unde din dorința de a petrece foarte mult timp afara, am început să merg mai des la patinoar. Cu ajutor și sprijin din partea părinților, în martie 2021 am început să practic acest sport în cadrul Clubului Sportiv iTalent Brașov. După prima ședință pe gheața am știut că acolo este locul meu! A devenit cea mai mare pasiune, pe lângă școală. Cu ajutorul antrenorilor mei: Marius Paraschivoiu, Dănilă Flavius Valentin și Paul Bîrnat, care prin perseverență și profesionalism mi-au insuflat încrederea că această pasiune susținută cu multă muncă și seriozitate mă poate duce către performanță. După aproape doi ani de muncă, am efectuat un cantonament de pregătire specială pe un patinoar Olimpic, iar la sfârșitul stagiului de pregătire , am participat în cadrul competiției Frillensee Cup, Inzell, Germania, din 28.01.2023 unde am reușit să obțin în proba de 1500 metrii, timpul de 2 minute și 22 secunde, timp care mă clasează în primii 5 Juniori din România. De asemenea, am obținut și timpul de 45.99 secunde în proba de 500 metrii. Mă bucură faptul că aceste rezultate îmi dau încredere și mă ambiționează să merg mai departe.”

Ce planuri ai pe viitor?
„Obiectivul meu pe termen scurt este calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Juniori, competiție ce se va desfășură în Korea, în luna Februarie a anului 2024.
Pot să ating acest nivel de performanță cu foarte multă muncă din partea mea.”

Vrei să le mai transmiți ceva cititorilor?
„În încheiere vreau să mulțumesc echipei iTalent Brașov pentru tot ce au realizat pentru mine, profesorilor L.T.I.P.C. pentru educația primită și nu în ultimul rând părinților, bunicilor, colegilor de clasă.”

Pentru domnii antrenori Marius Paraschivoiu, Dănilă Flavius Valentin și Paul Bîrnat: Cum vedeți victoriile sportive? Care sunt pașii spre succes?
„Așa ar arăta pe scurt descrierea cantonamentului nostru!
Am visat!
Fiecare sportiv de performanță își dorește un singur lucru: să fie cel mai bun.
În fiecare zi visezi cu ochii deschiși la locul 1 pe podium; la oamenii care te felicită, la colegii și prietenii care se mândresc că te cunosc! Acesta este primul pas: să îți dorești; să visezi!
Al doilea pas – Muncește din greu ca visul tău să prindă contur și să devină realitate!
Fiecare din sportivii acestei echipe au întâmpinat greutăți și nu au fost puține!
Dar de aceea suntem noi antrenorii alături de ei. Să îi învățăm cum să muncească cu folos!
Muncește până la epuizare ca visul tău să devină realitate.
Al treilea pas – și acesta foarte important: susținerea!
Am avut parte din belșug în acest cantonament de susținerea familiilor sportivilor; de a celor de acasă și am simțit asta!
Pe această cale, dragi părinți, bunici și prieteni, toată echipa vă mulțumește!“

Deși succesele elevului nostru ne-au bucurat și ne-au făcut să ne simțim mândri, încheiem într-o tonalitate pesimistă, deoarece suntem mai mult decât siguri că nicio persoană decidentă nu va citi un articol despre un elev din Codlea.
El este doar un sportiv care nu a fost sprijinit deloc de către onoratul Minister al Educației.
Trăim în țara lui „Deși……”, așa cum au mai spus-o și alții.
Deși elevii români nu sunt sprijiniți, deși activitățile sportive nu sunt promovate, deși superficialitatea tronează, reușim cumva să facem performanțe.
Meritul, cel puțin în acest caz, este al părinților care își susțin fiul, dar în celelalte foarte multe cazuri?!

© Articol și design foto realizat de Echipa de Marketing a Liceului Teoretic „Ioan Pascu” Codlea

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic