Fostul polițist Cristian Cioacă, aflat în închisoare de 9 ani, pentru uciderea fostei sale soții, Elodia Ghinescu, rămâne în penitenciar.
Cristian Cioacă a cerut din nou eliberarea condiţionaţă, însă magistraţii au decis ca fostul poliţist braşovean să rămână după gratii.
Judecătoria Pitești a respins miercuri ca neîntemeiată propunerea de eliberare condiționată formulată de comisia din cadrul Penitenciarului Mioveni, relatează agerpress.ro
Totodată, magistrații i-au fixat un nou termen la care cererea poate fi reînnoită, și anume 10 noiembrie 2023.
Cristian Cioacă poate contesta decizia în termen de trei zile
E a doua cerere de eliberare condiționată respinsă în acest an, după cererea din luna februarie.
Fostul polițist a fost condamnat pe 19 iunie 2014 de magistrații Curții de Apel Pitești la 15 ani și 8 luni de închisoare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
Iniţial, la instanţa de fond, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.
Fostul poliţist nu a recunoscut niciodată că el a ucis-o pe Elodia. Trupul acesteia nu a fost găsit de autorităţi, deşi în acest caz a fost desfăşurată una dintre cele mai ample anchete judiciare din România.
Foto: arhiva/antena3.ro