Creștere economică în buzunarul românilor

0
1.946 vizualizari
views

România a înregistrat în primul trimestru cea mai mare creștere din Uniunea Europeană atât față de trimestrul precedent, cât și față de aceeași perioadă a anului trecut. În acest clasament, România este urmată de Polonia (4,1%), Letonia (3,9%) și Ungaria (3,7%).

Institutul Național de Statistică a anunțat o creștere a PIB, în primul trimestru al anului de 5,7 % fața de aceiași perioadă a anului trecut. INS prezintă rezultatele reale ale economiei. Toate estimările anterioare ale BNR, FMI, CE, BERD au fost doar aproximări care s-au dovedit mai pesimiste decât realitatea.

Creșterea economică s-a simțit în buzunarul cetățenilor. În acest trimestru au avut loc majorări consistente de pensii și salarii și reduceri sau eliminări de taxe și impozite. În același timp, România a avut cea mai mică inflație din Uniunea Europeană. Asta înseamnă creșterea reală a nivelului de trai din România.

Performanța economică a guvernării PSD-ALDE este rezultatul aplicării măsurilor promise în campania electorală și incluse în programul de guvernare precum majorarea salariului minim, creșterea salariilor din sănătate, educație și administrație, eliminarea celor 102 taxe parafiscale, reducerea TVA de la 20% la 19%, reducerea accizelor cu 18%-20%, eliminarea impozitului pe construcțiile speciale, eliminarea impozitului pe transferul proprietăților cu valoare mai mică de 450.000 lei, eliminarea CASS aplicată tuturor pensiilor.

O contribuție majoră la performanța economică a țării a avut-o acordarea la timp a subvențiilor în agricultură, de peste 2,2 miliarde euro – cu peste 750% mai mult decât subvențiile agricole acordate în primul trimestru al anului trecut. Creșterea ecoonomică va fi susținută și prin programele implementate în agricultură. Camera Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de Lege pentru aprobarea Programului carne de porc din fermele româneşti, act normativ care stabileşte cadrul juridic pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat, astfel încât producătorii din sectorul creşterii porcinelor să depăşească dificultăţile pe care le întâmpină.

Această subvenţie urmează a se acorda prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, producătorilor de carne de porc, persoane juridice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, şi se va implementa după primirea deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat. Programul carne de porc din fermele românești se desfășoară pe perioada 2017 – 2020. Ajutorul de stat se va da sub forma unor pachete de sprijin, valoarea pentru un pachet fiind echivalentul a 10.000 de euro pentru porcii grași care se livrează și se clasifică în abatoare autorizate. În cadrul Programului carne de porc din fermele românești, un producător poate beneficia de ajutor de stat pentru minimum un pachet și maximum 250 de pachete de sprijin/an/beneficiar.

Trendul creșterii economice va fi susținut și de măsuri precum Start-up Nation, Legea Prevenției sau Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, care vor avea o influență pozitivă. 

Marius Dunca,
Președinte PSD Brașov

marius_alexandru_dunca

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic