Cu ocazia zilei de 1 iunie, micuții își vor putea face pașapoarte de vacanță. Serviciile Publice Comunitare de Pașpoarte din toată România îi așteaptă pe copiii care au până în 14 ani să își elibereze documentele de călătorie.
De 1 iunie, când este sărbătorită Ziua Internațională a Copilului, micuții din toată România își pot face pașapoarte de vacanță. Serviciile Publice Comunitare de Pașapoarte din țară îi așteaptă pe copii să depună cereri pentru eliberarea acestor documente de călătorie.
La Brașov, minorii se vor putea prezenta miercuri, între orele 8.00 și 16.00 la Serviciul Pașapoarte, de pe strada Turnului, numărul 13 pentru a solicita eliberarea unui pașaport. Există însă și câteva reguli.
Minorii cu vârsta peste 14 ani pot merge singuri la ghișee, cu declarație din partea părinților autentificată în țară de notarul public, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare. Copiii cu vârstă de 14 ani pot merge însoțiți de părinți pentru a depune cererea de eliberare a pașaportului, fără a fi nevoie de programare prealabilă.
Pașaportul se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare. În context, precizăm că în perioada 16-22.05.2022, la nivel național, timpul mediu de eliberare a pașapoartelor simple electronice a fost de 2,62 zile.
În același cadru de sărbătoare, în data de 30 mai, Direcția Generală de Pașapoarte va participa la Ziua Porților Deschise pentru Copii, acțiune organizată de Ministerul Afacerilor Interne, unde îi va aștepta deopotrivă pe copii, părinți sau bunici, cu prezentări interactive ale documentelor de călătorie românești, inclusiv ateliere de verificare a elementelor de siguranță ”invizibile” cuprinse în pașaport, și o mulțime de cadouri minunate.