Ca urmare a mai multor discuţii avute cu cetăţenii localităţii în ceea ce priveşte problema ştrandului Codlea, Cătălin Muntean s-a deplasat la fosta atracţie a oraşului. Din dorinţa de a pune în valoare obiectivul turistic Ştrand Codlea, Cătălin Muntean l-a contactat pe Marius Pavel, deţinătorul complexului. În proiectele viitorului primar se află şi refacerea acestui obiectiv turistic, prin înfiinţarea în cadrul primariei a unui serviciu de promovare a obiectivelor turistice din zona Codlei.
Administratorul ştrandului afirmă faptul că a preluat acest complex din anul 2002, când se afla într-o stare deplorabilă, şi a început să investească, dar nu a fost lăsat de administraţia locală a acelui moment, până în zilele noastre, fiind şicanat cu mai multe litigii, imobilul fiind blocat de procesele deschise de autoritatea publică locală. În această situaţie, ne-a relatat că a făcut investiţii de conservare, a obţinut licenţe de funcţionare, fiind vorba şi de amenajări hidrotehnice ale lacurilor. Acestea fiind într-o stare de degradare şi din cauza furtului dalelor de pe diguri, dar şi prin faptul că ecluzele sunt nefuncţionale.
Au fost convenite următoarele: Ca cei doi să dea dovada de bună credinţă în redarea acestui obiectiv cetăţenilor Codlei, administratorul făcând investiţiile şi să participe cu complexul la activităţile publice locale, iar Cătălin Muntean , în urma discuţiilor purtate cu preşedintele Consiliului Judeţean Aristotel Căncescu, a obţinut promisiunea că drumul ştrandului să fie refăcut complet.
Prin acest prim pas, Cătălin Muntean speră ca odată cu refacerea acestui obiectiv turistic (ştrand, restaurant, lacuri) să poată pune în valoare întreaga zonă prin promovarea de activităţi recreative şi competiţii sportive.
Strandul Codlea (VIDEO)
Revenim cu detalii…
Update: 04.06 , orele 15:00
Şi pentru că am promis că revenim cu detalii, informăm cititorii că astăzi în cadrul unei întâlniri între proprietarul ştrandului, domnul Marius Pavel, administratorul acestuia, Florin Bodan şi Cătălin Muntean (vezi foto), s-au pus la punct detalii pe marginea subiectului Complex Ştrand Codlea – punere în valoare. Lucrurile merg înspre bine, iar codlenii vor putea beneficia de serviciile ştrandului de altădată.
Ambitios proiectul. Trebuie inceput cu drumul care este jalnic.
Ca cetatean ai acestui oras pun o intrebare,DE CE ACUM???.
Si imi raspund,pentru ca este campanie!!!,
As vrea sa vad punctul de vedere al administratorului acestui strand.(dealtfel as vrea si eu sa fie pus la punct).
Si promisiunea d-lui Cancescu ca va asfalta,tine tot de campanie.
Lau , raspunsul este la locul lui . > Este campanie electorala . > > Pura campanie electorala si atat . ( Va rog sa stergeti si acest mesaj ! va dauna cu siguranta candidatului in cauza . )
Asanica, eu am niste probleme de sanatate si nu prea mai am timp sa stau pe site si pe facebook. Cum aprobarea finala a unui comentariu imi apartine, poate dura si pana la 24 de ore.
Tu pari un tip disperat in ultimele comentarii, ciudat si lipsit de logica expunerii, insa nu ma pot supara pe tine dupa ce te-am cunoscut in realitate si am constatat ca mare diferenta nu este. Cat despre strand, citeste update-ul…
Daca tu sustii O.S. ca mai cunoscut in realitate …. crede-ma ca eu nu am fost acolo . O strangere de mana peste pian , logic nu inseamna mare lucru din acest punct de vedere .
Ooooo , dar la ce ”disperat” sunt , ma faci sa-mi para rau ca ti-am intins mana .
Despre strand prefer sa discut cu oamenii seriosi ;si dupa campania electorala .
P.S. > -pacat O.S. ca in postarile tale cand nu-ti convine ceva , nu sti decat sa apelezi la jigniri ! (Oare din disperare ? Sau din prea multa ”logica” afisata ? )
Sunt din Brasov si frecventez aceasta zona datorita prietenilor din Codlea. Da… aceasta zona este atractiva dar cred ca macar acel drum trebue asfaltat, dar si facut un drum de acces catre lacul 2. Eu personal sunt de acord si cu o taxa sa zic de 5-10 lei (pentru lucrari, amenajari) dar sa stiu ca am un drum OK si o zona curata unde pot sa petrec timpul in liniste cu prietenii mei si sunt pro pentru o zona de campare si pescuit amenajata.
SUCCES!!!
D-le Ovidiu Stan,dupa alegeri te linistesti??
Esti un om manipulat,in toata aceasta campanie ai intervenit la toate comentariile (chiar daca nu iti erau adresate),chiar jignitor .Ai comentat de multe ori in totala necunostinta de cauza,stiu ce spun.
Am o intrebare:Lamuriti-ma cu asocierea in ziar a d-lui Muntean cu Marius Moldovan???
Domnule Atomei, tata are o vorba: ,, Nu e treaba magarului de unde beau oile apa”. Ce trebuie sa retineti dumneavoastra este faptul ca publicatia noastra isi rezerva dreptul sa promoveze pe cine considera. Departe gandul de a va ofensa, daca mie imi plac blondele, veti fi cumva indignat ca preferati brunetele?
Si mai are tata o vorba: ,, Nu plange la mormant strain” … Fiecare este liber sa gandeasca!
Si ce alte vorbe mai are tatal tau ?……..
Aceste „zicale ” sunt din mosi stramosi , nu ale tatalui tau. Of , of.
Bravo!Respect pentru intentii si colaborare.Ar fi frumos sa fie mustrati cei care au dus la stricarea strandului si a complexului.
D-le Stan nu mi-ai raspuns concret,ironia te caracterizeaza!Folosesti citatele tatalui tau care din nefericire nu ii semeni.
Parerea mea ca ziarul Codlea-info nu este pentru cetatenii Codlei.Postarile care nu iti convin le stergi.Nu este frumos,zau!!
Ce parere are administratorul cu „redeschiderea strandului”?Va agatati ACUM de acest subiect…!!!
PS Daca aveti stiri scrise si video din ultimii 4 ani(sa reiasa preocuparea
d-voastra) sa-mi trimite-ti!
,,Fara suparare CALIN IVAN,primarul municipiului Codlea.” – am incheiat citatul dvs., domnule Atomei. Despre ce vorbim aici? Mai sunt doua zile si ne veti aprecia din nou cu obiectivitate. 😉
D-le Stan.sunt convins in totalitate ca acest sait este personal si il sustii sau te sustine d-l Muntean.(dealtfel a spus-o si d-l Saramet)
.Eu am vrut raspuns la articolul de mai sus.
Nu va convine , ocoliti raspunsul,sau il stergeti!!!!
Postarea cu Ivan Calin am facut-o la alt articol.Amesteca-ti capra cu varza,aveti o explicatie???
PS Imi sustin parerea,fara suparare!
Nu mai locuiesc in Codlea dar urmaresc cu mult interes ce se intampla in fostul meu oras, s-a dus o campanie dura pentru primarie, cu multe certuri si pe siturile de specialitate, reamenajarea strandului este o treaba foarte buna, daca se face pentru ca este campanie electorala….. imi lasa un gust amar. La fel se procedeaza si in orasul in care locuiesc acum, se fac mici onvestitii pe ultima suta de metri pentru a lua ochii alegatoriolor. De ce pana acum nu s-a facut lucrul acestea, cei de la putere au uitat ca vor ajunge candva in acest punct, de a se trage linie si a vedea ce ai facut cat ai fost in functie.
Comments are closed.