Codlenii i-au făcut o mega surpriză lui Ștefan Hrușcă! Artistului i-au dat lacrimile de emoție!

0
1.423 vizualizari
views

Aflat după mai bine de 20 ani la Codlea pentru a susține un concert de colinde în Sfânta zi a Crăciunului, Ștefan Hrușcă a mărturisit că a întâlnit un public cald, primitor și creștin. Acesta va reveni la Codlea, dacă îl vom invita, căci tare mult i-a plăcut să celebrăm împreună Nașterea Mântuitorului, doar să-i dăm un semn, spune cu modestie marele artist.

Aplaudat la scenă deschisă de o sală plină, Ștefan Hrușcă a avut parte de o surpriză de proporții. La un moment dat în timpul concertului s-a adresat publicului că va interpreta un colind vechi, pe care un bun prieten, Sorin Apan, i l-a cântat cu ceata de colindători acasă și că piesa o dedicată acestui mare păstrător al tradițiilor și obiceiurilor. Ștefan Hrușcă a cântat colindul, însă la sfârșitul spectacolului prin ușile larg deschise și-au făcut apariția membri Ansamblului Sorin Apan, care l-au colindat și i-au cântat La Mulți Ani, pe 27 fiind și ziua lui de nume. Astfel, dacă în timpul concertului publicul a avut lacrimi în ochi la „Rugă pentru părinți”, la finele acestuia a fost rândul artisului să fie profund emoționat.

Ștefan Hrușcă – Codlea 2015

Posted by Codlea-Info.ro on Friday, December 25, 2015

DSC_5035 (Copy) DSC_5040 (Copy) DSC_5144 (Copy) DSC_5160 (Copy)

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic