Cuvânt înainte al preşedintelui Comunităţii
Mai mult de doisprezece ani au trecut de la ideea acestei scurte cronici până la realizarea ei. Este într-adevăr o perioadă lungă, dar perioada care trebuie tratată în cronică este cu mult mai amplă, astfel că şi în acest caz se adevereşte că un lucru bun se cere făcut cu chibzuinţă. (…) Apelăm la populaţia românească a Codlei de a se preocupa de istoria localităţi lor natale, de a păstra diferitele tradiţii şi de a privi această scurtă cronică drept prilej de a investiga ei înşişi urmele istoriei (…) Ştim cu toţii că după cel de-al doilea război mondial Codlea s-a schimbat, iar emigrarea saşilor ţine de regimul de atunci. Mulţi dintre vecinii, colegii de muncă, prietenii noştri români regretă acest lucru. El este însă ireversibil.
Udo Buhn
În numele Comunităţii Codlenilor din Germania
Cuvântul autorului
Editarea unei scurte cronici a Codlei în limbile germană şi română este o premieră pentru comunitatea codlenilor din Germania. Mulţi se vor întreba desigur care este scopul acestei ediţii. Intenţia noastră a fost de a prezenta istoria oraşului natal în formă comprimată şi în mod obiectiv pentru a familiariza codlencele şi codlenii de pretutindeni cu oraşul lor.(…) Fotografiile din această carte au fost selectate din Arhiva fotografică codleană de la Geretsried în îngrijirea lui Udo Buhn, care a luat amploare în ultimii 30 de ani. Fotografiile sunt realizate de Gheorghe Axente, Udo Buhn, Katharina Folberth, Foto Kaltner, Rainer Lehni şi Gert Liess.
Für alle Zeidner und Freunde von Zeiden
Pentru toţi codlenii şi prietenii Codlei
Rainer Lehni – Autor
În numele Grupului Codlea Info
Într-un secol al vitezei unde apar schimbări la fiecare pas, schimbări de mentalitate, de sistem de apreciere al valorilor, ne punem întrebarea unde ne încadrăm în legătură cu bagajul de cunoştinţe asimilate de-a lungul timpului.
Putem spune că un om ce nu îşi cunoaşte istoria , manifestările artistice ale semenilor săi, tradiţiile, obiceiurile, nu se poate regăsi pe sine. Nu are unde să ajungă dacă nu ştie de unde a plecat şi mai ales cu ce a plecat, înzestrat în drumul vieţii. Atunci când luăm contact cu creaţiile semenilor noştri, reuşim să ne găsim propria identitate, să ne cunoaştem pe noi înşine, resursele noastre, seva cu care ne hrănim rădăcinile.
Opera acestora se inspiră tocmai din sentimentele trăite, întâmplări ce au schimbat destine, ce au modificat cursul vieţii.
Au fost create cu scop educativ, spre a fi de folos tuturor, pentru ca să se poată învăţa din experienţele altora şi pentru a face cunoscută viaţa oamenilor din diverse timpuri, în diverse ipostaze ale dezvoltării societăţii codlene.
Consider că în fiecare din noi se găseşte un izvor de creaţie, această proprietate dacă îi putem spune aşa, se găseşte în codul nostru genetic, doar că nu este explorată. Pentru a găsi un mediu propice de dezvoltare sunt necesare a fi îndeplinite unele condiţii cum ar fi: o deosebită receptivitate la tot ce este în jurul nostru, sensibilitatea, chiar o manieră proprie de a vedea lumea înconjurătoare.
Avem nevoie de cultură pentru a fi superiori din punct de vedere spiritual, pentru a ne deosebi de animalul care trăieşte doar pentru a se hrăni şi înmulţi.
Adevărata iubire pentru cultură reiese şi din eforturile fiecăruia de a restaura creaţiile peste care timpul a trecut fără milă şi şi-a lăsat nemiloasa amprentă:degradarea.
Multumiri autorului cărţii, celor care au contribuit la realizarea acestei scurte cronici, traducătorilor Georg Aesch şi Cristan Cercel, Foto Video Axente pentru realizarea formatului electronic şi Andone Kauntz Titi pentru sprijinul acordat.
Cu deosebită consideraţie,
Ovidiu Stan
Cartea poate fi achizitionată de la secretariatul Bisericii Evanghelice din Codlea (Doamna Brigitte Vlădărean)
Scurt istoric al localităţii Codlea
Multumim Ovidiu pentru toata munca pe care o depui pentru toti codlenii de acasa si de peste hotare. Datorita tie si a lui Erwin Albu, si a multor participanti la aceasta pagina, ne simtim si noi putin mai apropiati de locul natal. In contradictie cu ceea ce multi cred, multi dintre noi cei plecati va invidiem pe voi cei care inca va mai puteti bucura de frumusetile si placerile orasului nostru. Desi stiu cit de greu este sa traiesti in acest oras frumos. Cu mult dor de Codlea va doresc un sfirsit de saptamana placut.
Foarte buna initiativa. Cunoscandu-ti istoria iti poti intelege prezentul si planifica intelept viitorul. Imi pare rau insa ( daca gresesc imi cer scuze anticipat ) ca o lucrare mult mai complexa despre orasul nostru nu a fost prezentata deloc pe acest site. Ma refer la monografia acestui oras scrisa de profesorii Mihail Plaiasu si Elena Marin intitulata „Codlea – trecut si prezent”. Cartea a fost lansata in toamna anului trecut, daca nu ma insel, la libraria din centru’. Din cate am auzit autorii intentioneaza lansarea unei a doua editii insa deocamdata banii sunt o problema… Mi s-ar fi parut normal ca acest lucru de o mare importanta pentru cultura si istoria urbei sa aiba o mediatizare pe masura. Pacat. Poate data viitoare.
Chiar sunt de acord cu tine, Redu. Stii care este diferenta intre cele doua carti? Cea de a doua, aparuta in 2010, nu a fost promovata. Si aici nu ma refer la Codlea Info, ci la autoritati. Asa cum eu nu stiam despre ea, nici altii care stiau nu au ridicat doua degete, iar eu nu am de unde sa visez ca exista. Dar pentru ca ne-ai spus, ne vom informa si o vom scoate la „lumina”. Fiind vorba despre identitatea noastra, placerea de a o promova va fi de partea mea.
Din pacate, anul trecut cand a fost lansata cartea nu stiam de existenta acestui site. Daca as fi stiut as fi dat de stire fara nicio retinere. Cartea a fost scoasa intr-un tiraj redus ( daca nu ma insel in jur de 300 de exemplare ) care s-a epuizat in cateva ore. Din cate am vazut exista oameni care detin fotografii vechi ale orasului ( poate detin si alte lucruri folositoare unei astfel de lucrari – de ex. documente ) .Ar fi si frumos si util sa le punem la dispozitia autorilor, in vederea unor adaugiri la editia deja existenta.
Acest proiect al site-lui Codlea-info a fost inceput dupa lansarea de carte, din pacate, dar asta nu ne opreste sa sustinem lansarea editiei a doua, daca va exista , eventual putem face o campanie de strangere de fonduri, daca ai cunostinte despre persoanele care vor sa scoata a doua editie te rog sa ne pui in legatura cu aceste persoane, impreuna eu zic ca vom face treaba si mai buna .
De luat legatura cu persoanele respective este foarte simplu. Cei doi autori activeaza ( inca ) in invatamant. Dl. profesor Plaiasu este profesor de istorie la Sc. Gen. nr. 3 iar dna. profesoara Marin de asemenea profesoara de istorie insa la Sc. Gen. nr. 1.
Redu, no ofense da sunt multe persoane cu dat indicatii ! ma asteptam la un numar de telefon etc etc . mersi oricum !
Atunci imi pare rau. Asta este tot ce va pot oferi.
Tot respectul pentru munca acestor oameni minunati. Pacat ca nu au fost editate foarte multe exemplare, as fi fost interesata sa cumpar si eu monografia. Voi urmari cu mare interes o eventuala reeditare, multumesc celor care ma pot tine la curent cu evolutia acestui proiect. Stie cineva cum pot achizitiona ” Codlea – o cronica scurta”?
Din cate am inteles,aceasta carte poate fi achizitionata de la Biserica Evanghelica pentru o suma modica.
[…] original here: Codlea,o cronică scurtă(Zeiden,eine kurze Chronik) | Stiri si … Alte articole RepereTaguri Stiri Filme | Filme Online Cu Subtitrari In Limba Romana […]
Comments are closed.