Codlea intră pe harta turistică a României prin traseele montane

0
2.404 vizualizari
views

Aproximativ 30 de kilometri de trasee turistice începând de la poalele muntelui Măgura, au fost amenajate de către administrația publică locală prin Serviciul de Promovare Turistică și inaugurate în cursul zilei de 27 septembrie. Un efort de a include Codlea în circuitul turistic montan, pe care autoritățile locale și județene, dar și voluntarii implicați în acest proiect, l-au dus la bun sfârșit.

Pentru cei care cunosc mai puțin zona de la poalele Măgurii, pasionatul de natură și drumeții este invitat să parcurgă diferite distanțe spre vârful Măgura Codlei aflat la altitudinea de 1294 m (pe la Piatra Albă și Grotă), traseu de dificultate medie. Un alt traseu este cel spre Ștrandul Codlea, destinat familiilor cu copii, acesta fiind un traseu ușor de parcurs în aproximativ 75 de minute pe o distanță de 3 km.

Spectaculozitatea florei și faunei este unică, ne spune Dan Ionescu, conferențiar la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității Transilvania Brașov.

Din punct de vedere al sălbăticiei avem un număr mare de specii de ciocănitori de interes european, protejate de lege. Avem păsărele mici care pot fi observate. Sunt foarte mulți turiști străini deocamdată care vin să viziteze zona și să facă fotografii

Principalul atuu este cel al biodiversității.

Consiliul Județean susține această inițiativă și o arată tuturor brașovenilor cât și turiștilor străini la târgurile de promovare. Această bună practică realizată de Codlea a fost inclusă în proiectul Trasee tematice turistice, care promovează toate traseele turistice din județ. La începutul lunii viitoare vor fi prezenți reprezentanți ai Poloniei, Italiei, Ungariei, Malta, Finlanda, Germania, care vor putea să vadă exemple de bune practici în zona Brașovului, iar Codlea este unul dintre ele”, spune Alina Szasz, manager public al Județului Brașov

Jandarmeria montană vine de asemenea în sprijinul proiectului odată cu lansarea oficială și deschiderea traseelor turistice. Jandarmeria va fi în sprijinul turistului și va acționa la fel cum o face și în celelalte stațiuni. Vom identifica eventualele riscuri și vom fi la datorie pentru siguranța tuturor, explică maior Călina Boriceanu

Investiția se ridică la 30 mii de lei, spune Mihai Cîmpeanu, viceprimarul cu atribuții de primar al Municipiului Codlea. O sumă modică pentru un proiect atât de important, o mândrie pe de o parte a valorificării din punct de vedere turistic, pe de altă parte a cheltuirii cu simț de răspundere a banului public. În egală măsură atragerea turiștilor se va face printr-o informare foarte bună și un marketing accentuat la nivel de strategii integrate.

Executantul lucrărilor, Anghel Marian, apreciază că zona Măgura Codlei nu este dificilă, iar proiectul este eco-turistic. S-au realizat amenajări, 2/3 din traseu fiind relativ ușor de parcurs cu băncuțe pentru odihnă și totodată cu locuri de belvedere foarte frumoase. Totodată există și pasaje mai dificile, acestea nefiind recomandate pe timp ploios sau vreme rece. 

Cei mai încântați sunt copiii și tinerii din oraș. Inaugurarea a venit la timpul potrivit, spun aceștia, prin acest proiect tinerii fiind încurajați să facă mișcare.

Deschiderea traseelor i-a avut alături și pe teutonii cetății negre, asociație care promovează timpul liber în natură și educația istorică. Aceștia au făcut o demonstrație de lupte străvechi și un dans specific alături de domnițe. Nu a lipsit celebra tocană de cartofi la ceaun, pregătită de către pompierii voluntari ai Serviciului Pentru Situații de Urgență Codlea.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic