Codlea-Info susține Let’s do it Romania !

0
2.192 vizualizari
views
Let's do it Romania
Let's do it Romania

Let's do it Romania
Let's do it Romania

In data de 29 iunie, a fost sustinut primul training în sala GI 8 a Universității Transilvania din Brașov, unde a fost prezentat proiectul și ce se dorește prin punerea sa în aplicare.

[field name=iframe]

Let s do it, Romania! face parte dintr-un proiect la scară largă numit Let s do it, World! care urmărește trei lucruri: gestionarea deșeurilor aruncate în zonele verzi, responsabilizarea cetățenilor și crearea de infrastructuri care să ajute al gestionarea deșeurilor.

Pot spune că inițiativa este una cât se poate de lăudabilă, știut fiind că apatia și neimplicarea sunt literă de lege pentru o bună parte dintre români. Anul trecut in Codlea au ieşit la curăţenie 566 de voluntari şi au adunat 676 de saci de gunoi, un sac fiind de 240 de litri. Voluntarii au făcut colectare selectivă pe următoarele categorii:1.Plastic, pet-uri;  2.Metal, doze;  3. Restul de gunoi.

Zonele curăţate din împrejurimile municipiului Codlea au fost: Maial, Mărul Dulce, Lacurile de la Ştrand, malurile Vulcăniţei, Pietricica, balastiera de la Bârsa, zona Morii pe drumul Hălchiului, drumul spre Vulcan, livada Fântâniţa spre Mina 1 Mai, zona străzii Carpaţi, marginea DN1 spre Vlădeni, etc.

Acest eveniment la nivelul municipiului Codlea a fost sprjinit de Primăria Municipiului Codlea, reprezentat fiind de doamna Ivan Monica, care a pus la dispoziţia voluntarilor sacii menajeri si mănuşile necesare colectării gunoaielor, Servicii Comunale de Gospodărire Măgura Codlea – care a pus la dispoziţia noastră utilaje şi a transportat gunoiul la rampa de gunoi.

Au participat voluntari din cadrul Asociaţiei Pro Codlea, firmei SC DTR Dräxelmaier Sisteme Tehnice România SRL Codlea, SC Rolem SRL, Penitenciarul Codlea, Forumul German, UNPR, Fundaţia Rafael, Ocolul Silvic Codrii Cetăţilor, elevi din Liceul Simion Mehedinţi, Liceul Teoretic clasele I-VIII si clasele IX-XII, Şcoala de Arte şi Meserii, Şcoala Gen. Nr.2 şi Şcoala Gen. Nr.3 din Codlea.

Pe lângă aceste instituţii au participat şi diferite persoane publice, cadre didactice, tineri, copii şi bătrâni care au venit de bună voie direct la Primarie, pe lângă codleni au mai venit şi diferite organizaţii din Braşov, care şi-au alocat de pe site zone cu mormane de gunoi din jurul Codlei.

Coordonatorul local a actiunii de curatenie a fost anul trecut dra. Julia Barabas, de mentionat ca si in acest an, ea va coordona actiunea de curatenie pe zona Codlei !

[field name=iframe2]

Și noi vrem să îi ajutăm. Și tu poți ajuta. Cu cât mai mulți oameni care participă cu atât impactul este mai mare. Interesant lucru, toată mobilizarea pentru strângerea gunoaielor se face pe 24 septembrie. O singură zi. Într-o singură zi se vor strânge mai bine de 200 000 de oameni care vor arăta țării că se poate să ieșim din zona de confort și să facem efectiv ceva mai bun decât să spunem că peste tot este rău.

Până la data de 24 septembrie, când se va face strângerea deșeurilor, se face cartarea, operațiunea prin care trebuie să găsim unde sunt gunoaiele din zonele verzi. Sunt câteva lucruri de ținut minte legat de cartare:

  • se caută mormanele de gunoi numai din afara localităților;
  • un morman de gunoi trebuie să aibă minim un metru pătrat (1 metru pătrat de deșeuri va încăpea în 2 saci de gunoi de 100 L);
  • este absolut necesar să folosești un GPS ca să poți introduce coordonatele în contul tău, pe site. Numai așa vor ști oamenii unde să strângă gunoaiele.
  • fiecare morman are nevoie de 2 poze, făcute din două poziții aflate la 90 de grade una de alta;
  • la înscrierea mormanelor de gunoi se vor pune obligatoriu pozele și o descriere scurtă legată de zona în care este.

De ce ai participa? Pentru că vei ajuta în mod direct la răspândirea unei mentalități sănătoase și vei avea parte de plimbări în aer liber cu prietenii, eventual vei avea și o bere cu tine. Deși este o activitate de voluntariat, asta nu înseamnă că nu este plăcută.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic