Clopoțelul a sunat într-o școală nouă! O fetiță a tăiat panglica!

0
1.324 vizualizari
views
Prima școală construită și inaugurată după perioada postdecembristă, la Codlea. Noua școală are 15 săli de clasă, sală de sport, cabinet stomatologic, cabinet medicină, grupuri sanitare pe fiecare nivel, dotări la standarde europene. Aici vor învața peste 400 de copii în ciclul primar. Vorbim despre elevii Școlii Gimnaziale Nr 3.  Investiția s-a ridicat la peste 7 milioane de lei, iar constructorul O&M Edil a depus toate eforturile ca lucrările se fie finalizate înainte de primul clopoțel, deși termenul de predare era în octombrie.
 
O fetiță a tăiat panglica!
 
Părinții și cei mici sunt foarte încântați. Timp de generații copiii care au trecut prin băncile școlii din Cartierul Măgurii au făcut cursuri și după amiază, însă de astăzi toți elevii vor face cursuri excusiv dimineața, ne spune directorul unității de învățământ, Adriana Cârstolovean. Aceasta a apreciat efortul administrației publice și i-a mulțumit primarului Mihai Cîmpeanu, care vădit emoționat de bucuria celor din jur le-a transmis dascălilor, părinților și copiilor un an școlar excelent!
 
Investiția în educație și în viitorul copiilor noștri este prioritară pentru Codlea.
 
Succes elevilor în noul an școlar!

VIDEO – Inaugurare școală

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic