Ca o amprentă amară asupra fiecărui colțișor de oraș s-a imprimat în cațiva ani în toate privirile codlenilor o figura de copil. Mereu alta, răsare insistent oriunde întorci privirea în oraș: chip prelung, încercănat sau chip rotund, livid, 5 ani, 9 ani, 12 ani, nume alese din Biblie sau pur și simplu dupa zornăitul acustic, toate devin un singur chip datorită privirii. O privire pierdută, fără sclipirea specifică ochilor unui copil, o privire pe care majoritatea o evită.
Unii scot din buzunar un leu, sau doi…sa ajungă chipului fără nume de-o pâine. Alții trec pe lângă chip simțind cu amar tristețea lui. Mulți ignoră constant amprenta cu gândul că va dispărea într-o zi. Există și câțiva, puțini la număr asupra cărora privirea pierdută are un impact puternic.
Copiii străzii din Codlea au devenit cu siguranță un fenomen care nu mai poate fi neglijat. Atât autoritățile cât și persoanele juridice și fizice în puterea cărora stă schimbarea situației este nevoie să își dea mâna pentru a reuși asta.
S-a demonstrat în nenumărate rânduri că singura condiție pentru a schimba ceva este voința. Nu existența sumelor imense de bani, căzuți din cer dacă se poate, nu o mie de legi care să învârtă după copac în mod ineficient aceeași problemă, nu înființarea a zeci, sute de foruri care să trateze teoretic și de la distanțe astronomice de realitatea cruntă fenomenul, ci pur și simplu voința.
Există la nivel de primărie Serviciul de Asistență Socială, există în Codlea oameni cu pregătire in domeniul asistenței sociale, unii angajați în anumite proiecte alții câștigându-și existența în cu totul alte domenii, există oameni cu bani care ar fi dispuși să susțină un proiect care să ajute la atenuarea fenomenului copiii străzii. Ce nu există încă este voința. Se spune că oamenii puternici fac lucrurile să se întâmple. Vreau să trăim ziua în care este pus la punct un proiect social, cu sprijinul tuturor celor care vor, pot, trebuie să se implice și să trăim ziua în care acest chip cu privire pierdută va zâmbi.
De la colț de stradă chipul fără nume să ajungă la școală, să aibă un loc decent unde poate primi o educație, o masă caldă, unde poate să redescopere culoarea și mirosul normal al pielii curate. Să învețe altceva decât cum să îți încălzești tălpile iarna la becurile din Promenadă și cum să îți stăpânești furia neputinței de a riposta, atunci când un tată alcoolic te lovește pentru simplul fapt că exiști, sau pentru că astăzi nu ai adus acasă nici un ban și lipsește din meniu cantitatea de vodcă atât de râvnită.
Din nefericire acest tablou nu e desprins dintr-o telenovelă, e ceea ce vedem zilnic. Și tot din nefericire chipul fără nume are social extrem de puține opțiuni. Pentru cei ai căror părinți trăiesc în lumea infracționalității e și mai grav, există o singură opțiune: să își urmeze părinții.
Vă sperie indivizii care comit monstruozități fără nici o remușcare? Vă sperie că ați ajuns să încuiați totul și mergeți pe stradă cu preocuparea constantă asupra poșetei, buzunarului? Vă sperie că astă seară la market, când făceați cumpărături ați asistat la scene oribile în care un adult și un copil furau băutură și erau deciși să se bată parte în parte cu vânzătoarele și cu oricine altcineva de parca viața lor ar fi depins de sticlele acelea? Cam ăsta e viitorul privirii pierdute a chipului fără nume de astăzi.
Scriind aceste rânduri am materializat ceva, nu știu exact ce. Poate Speranța.
Articol realizat de Zăvoianu Vali
Articolul asta e scris atat de …as zice frumos dar sper sa nu se inteleaga ca e frumos ce e scris in articol ci felul in care este scris este frumos. Este unul dintre singurele articole care m-a facut sa nu-mi pierd interesul pe parcurs si sa-l citesc pana la capat. Cat despre subiect, acestor chipuri fara nume nu cred ca le va fi bine prea curand insa cine stie, poate cineva se va gandi sa ajute si situatia asta sa se rezolve.
Aceşti copii ai străzii suferă mult şi sunt lipsiţi de o mâncare bună sau căldura sufletească fără ca ei să aibă vreo vină, iar noi ar trebui să îi ajutăm după posibilităţile noastre gândindu-ne la copii noştri care au alte posibilităţi şi o viaţă fericită .
Cititnd acest articol m-a miscat foarte tare..sincer nu vreau sa par mironosita dar mi-au dat lacrimile…si ei sunt suflete calde…pacat ca noi nu stim sa-i intelegem si sa-i ajutam…acesti copii sunt un exemplu pentru copii de „banii gata”…sper din tot sufletul sa se faca ceva pentru ei…
Da e foarte trist ca sunt astfel de probleme cu niste suflete nevinovate,din pacate nu se face nimic la nivel national,pentru ca legea este foarte stricta cu oamenii care vor sa ajute copiii,e bine ca avem grija de caini si copiii mor de foame si dorm pe strada,si apoi daa vrei sa ajuti un copil nu esti sigur ca il ajuti pe el sau pe acei „parinti”care sunt imbibati in alcool si mizerie,ca legea asa zice ca tebuie sa ai acordul lor,ca este copilul lor.Si apoi daca te-a aflat mama copilului ca l-ai ajutat pe ala mic,adio liniste pe strada sau la usile magazinelor(imi dai,imi faci,nu ai ceva,imi iei o pita ,etc)situatie care mie nu imi convine.Directia pentru protectia copilului ar trebui sa faca razii si sa adaposteasca acesti copii sa-i hraneasca si sa le ofere conditii umane pentru trai.Dar……………..nu se poate nu sunt alocati bani de la buget etc,scuze peste scuze,un copil din casa de copii are alocati pe zi 9 lei,oare cat se cheltuie pentru un caine in adapost?
[…] trecut în vară apărea articolul „Chipului fără nume i-a rămas doar speranţa”. Dovadă că articolul a însemnat mai mult decât o consemnare a unei stări de fapt stă […]
Comments are closed.