Cel mai frumos dar al lui Dumnezeu se află în județul Harghita, la Odorheiul Secuiesc. Aceștia sunt copiii orfani de la Casa ”Sfântul Iosif”. Aici, în inima uitată a Transilvaniei, pe drumuri în care de o parte și de alta întâlnești steaguri secuiești și singura limbă vorbită este cea maghiară, există o casă de copii care arborează steagul românesc. Nimeni, niciodată, nu le-a dat nimic, referindu-ne la autorități, acele autorități din Harghita care ar trebui să aibă grijă de orfani, de cazurile sociale, de copiii năpăstuiți făr de mamă și tată. Dar ei, copiii, își spun ”Tatăl nostru” în limba română indiferent de etnie și se roagă pentru binele tuturor.
Lăsând la o parte această ură pe care nu o vom regăsi niciodată într-o casă a lui Dumnezeu, povestea Casei de Copii ”Sfântul Iosif” de la Odorheiul Secuiesc începe în urmă cu aproape 20 ani, când un bancher elvețian a ridicat această casă cu 200 încăperi și a donat-o în scopul îngrijirii orfanilor. Din 2004, când elvețianul s-a stins din viață, au rămas pe cont propriu.
Acolo unde există Dumnezeu se întâmplă minuni
Deși rămași fără niciun sprijin, cu teama că nu au ce pune pe masă în fiecare zi pentru cei 160 copii, că nu au cu ce plăti factura de gaz și celelalte utilități, Dumnezeu le-a întins mâna în marea sa milostenie prin grija oamenilor. Cu deosebită discreție, rând pe rând calcă pragul casei de copii oameni cu potențial financiar, care aduc alimente, cărți, acuarele, haine, jucării, birotică și calculatoare, și tot ce este de trebuință acestei mari familii. Niciodată nu știi când apar și parcă este făcut să vină atunci când ai mai mare nevoie de ei.
Orfelinatul, pepinieră de valori
Zilele trecute am ajuns împreună cu un grup care ducea alimente și daruri de sărbători la Casa Sfântul Iosif din Odorheiul Secuiesc și niciodată nu mi-aș fi imaginat că într-o casă de copii pot crește oameni atât de frumoși la chip și suflet. Casa de Copii este îngrijită de ”surori”. Sora Emilia este mama tuturor, iar dragostea și dăruirea cu care se apleacă asupra copiilor oferindu-le educație și învățare trece de limitele imaginației oricărui dascăl. Având câte două sau trei facultăți, licențiate în litere, sociologie sau psihologie, ori avându-le pe toate 3, surorile sunt mai mult decât dascăli, sunt profesori de elită pentru generații de liceeni care iau examenul de bacalaureat cu medii foarte mari și își urmează visele în viață.
Singura școală românească pe o rază de 50 km.
Dacă pentru tot mai mulți oameni educația a devenit delicatesă pe pâine, pentru acești copii care învață la școala românească este ceaiul de zi cu zi. Orfelinatul dispune de o vastă bibliotecă realizată din donații, de un muzeu al portului popular și al tradițiilor, de sală de sport și sală de conferințe. Am fost întrebat la un moment dat de cineva care a văzut cât de curat și îngrijit este locul, cât de bine organizat și ce realizări au acești copii, cine îi finațează? NIMENI. Din 2004, nimeni. Casa de Copii Sfântul Iosif este un dar al lui Dumnezeu pe care oamenii de bine îl primesc dăruind.
VIDEO – Casa de Copii ”Sfântul Iosif”
