Bursa locurilor de muncă și pentru deținuți

0
1.198 vizualizari
views
Penitenciarul Codlea
În data de 25 septembrie 2015, un număr de 23 de persoane private de libertate vor participa  la „Bursa generală a locurilor de muncă”  organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov.
            Evenimentul va avea loc la sediul Casei Armatei din Braşov, Str. Mureşenilor nr. 29,  începând cu  ora 9:00, iar participarea unității noastre la această activitate se înscrie în registrul campaniei de facilitarea a incluziunii sociale și participare pe piața muncii a persoanelor private de libertate.
            Totodată, pe fondul eforturilor de reintegrare socială a persoanelor încarcerate, unitatea penitenciară îşi propune  să promoveze în rândul antreprenorilor, angajarea persoanelor ce urmează a fi puse în libertate, contribuind la diminuarea marginalizării sociale a acestora.
            Acţiunea desfăşurată face parte din Proiectul POSDRU/165/.2/S/141062  ”Parteneriat pentru Reintegrare și Incluziune Socială a Oamenilor în  Nevoie (PRISON), proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiect la care Penitenciarul Codlea participă în calitate de partener.
Penitenciarul Codlea
Penitenciarul Codlea
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic