Unul dintre cei mai mari artiști ai tradiției românești va concerta la Codlea

2
558 vizualizari
views

Tudor Gheorghe, cântăreţ, poet, compozitor şi actor român, născut pe 1 august 1945, în comuna Podari, judeţul Dolj, este unul dintre cei mai mari artişti ai tradiţiei româneşti, reuşind de fiecare dată să prezinte concepte noi pentru concertele pe care le susţine şi să reinterpreteze într-o manieră originală . Talentul său şi prezenţa scenică sunt inconfundabile, iar sălile de concert sunt pline la fiecare apariţie a sa.

Pe 8 decembrie 2015, va avea loc inaugurarea Casei de Cultura din Codlea, după restaurarea acesteia din fonduri europene. Reabilitarea acestei cladiri a făcut parte din proiectul de Reabilitare Centru Istoric în valoare de 2,7 mil Euro. O scurtă trecere în revistă arată că reabilitările au constat în:

-restaurarea tavanului casetat și a întregilor finisaje interioare;
-înlocuirea încălzirii cu sobe de teracotă cu încălzire centralizată;
-montarea unui sistem modern de ventilație;
-amenajarea unui grup sanitar nou, adaptat persoanelor cu dizabilități locomotorii;
-montare de mobilier nou, scaune tapițate din catifea grena, cortină, mochetă.

Cu această ocazie, maestrul Tudor Gheorghe va deschide practic sezonul viitoarelor activități cultural-artistice care se vor derula pe scena Casei de Cultură din Codlea.  Maestrul Tudor Gheorghe vine pe scena de la Codlea cu un eveniment cultural menit să readucă în peisajul actual un tablou muzical veritabil, privit dinspre muzica din perioada interbelică, inspirat şi de compoziţiile celor mai apreciaţi interpreţi care s-au impus la acea vreme, precum Jean Moscopol, Titi Botez, Cristian Vasile şi Zavaidoc.”Adio, doamnă!” poate fi definit ca o reamintire a frumuseţii şi momentelor de aur din istoria României, în care eleganţa, politeţea şi respectul faţă de semeni se evidenţiau. Spectacolul va sta sub bagheta dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu, iar artistul va fi acompaniat de orchestra sa “Nova Muzica”, având premiera pe 3 noiembrie, la Sala Palatului din Bucuresti. La Codlea în ziua de 8 decembrie. Vom reveni cu detalii referitor la achiziționarea biletelor.

tudor gheorghe

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ