Bucuria colindelor: Nașterea Domnului, Anul Nou și Boboteaza

0
680 vizualizari
views

Codlea Iarna

Suntem în plină desfășurare a sfintele sărbători creştine de iarnă:  Naşterea după trup a Domnului, Anul Nou şi Boboteaza. Având în vedere acest lucru, începând cu luna decembrie, în fiecare an, satele şi oraşele noastre sunt animate de o pregătire specială, tradiţională, specifică poporului nostru, pentru întâmpinarea acestor sărbători, pregătire din care fac parte, cu siguranţă şi colindele.

Cunoscând şi ascultând cu drag aceste transmiteri orale cântate, având ca subiecte, viaţa, activitatea şi minunile Mântuitorului, se cuvine să fim şi conştienţi de câteva lucruri cu privire la ele.

Astfel, trebuie să ştim că ele ne vin din adânc de istorie creştină şi românească, unele din ele chiar de dinainte de formarea poporului român, adică din secolul I, din momentul în care prin părţile Scytiei Minor de atunci, ale Dobrogei de azi, a trecut Sfântul Apostol Andrei, aducând cu sine vestea cea bună a mântuirii neamului  omenesc,  prin venirea lui Mesia. Ca mărturie, încă şi astăzi, în acele părţi, există colinde în care este prezent numele Sfântului Andrei.

Dar, deşi  îşi au obârşia în cel mai adânc timp istoric românesc, ele conţin  esenţa învăţăturii creştine, cu privire la Persoana Mântuitorul Iisus Hristos:  „El este Fiul lui Dumnezeu, de-o fiinţă cu Tatăl, din care s-a născut mai înainte de toţi vecii, întrupat din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt,  pentru noi şi pentru mântuirea noastră”.

De aceea, colindele româneşti, apărute la noi foarte aproape, din punct de vedere temporal, de evenimentele care s-au petrecut în ţara sfântă acum 2000 de ani, au fost în permanenţă o adevărată predică orală, o cateheză transmisă de la om la om, şi în special prin copii. Copiii au început să cânte colindele şi îndeosebi ei le cântă până în ziua de astăzi. Ei le înţeleg, le iubesc, îi emoţionează, îşi sădesc în ei înşişi şi îşi întăresc prin ele credinţa în Dumnezeu.

Remarcăm, apoi, faptul că aceste învăţături creştine fundamentale, transmise oral prin colinde, cu autori anonimi din popor, sunt cântate. Colindele nu se recită, ci se cântă. Deşi sunt învăţături, ele se tansmit prin cântec. Evident, melodia lor are şi versuri.  Versurile, cuvintele acestor versuri, sunt menite să se adreseze minţii noastre, înţelegerii noastre;  melodia, însă, se adresează inimii noastre. Colindele, deci, pe de o parte ne luminează mintea, pe de alta ne impresionează inima şi fac astfel legătura dintre minte şi inimă. Este angajată, prin urmare, întreaga noastă fiinţă în primirea învăţăturii creştine.

Colindele au fost şi sunt expresia unor simţăminte dintre cele mai adânci ale sufletului omenesc, fiindcă ele anunţă apropierea prăznuirii celui mai important eveniment din istorie: Întruparea lui Dumnezeu pe pământ. În ele se vorbeşte de „trei păstori”, de „steaua” care „sus răsare”, se vorbeşte de „un prunc născut în iesle”, lângă animale, se vorbeşte despre „trei crai (magi) de la răsărit”. Avem, deci, aici, prezentă natura, ieslea, animalele din jurul ei, regnul animal, avem prezent cosmosul întreg, care asistă la Naşterea Sfântă. Ce altceva este “steaua de la răsărit”, decât cosmosul care voia să atragă atenţia lumii că s-a întâmplat ceva extraordinar pe pământ? Ce altceva erau cei “trei crai de la răsărit“, decât autorităţile lumeşti, ştiinţa şi cultura vremii, căci ei erau şi regi şi învăţaţi, care veneau călăuziţi de stea să ia la cunoştinţă de Naşterea lui Dumnezeu pe pământ.

Puterile cereşti însele, au luat parte la vestirea Naşterii.

Prin urmare, întreaga făptură creată de Dumnezeu, lumea văzută şi lumea nevăzută, a  luat parte la evenimentul Naşterii, de aceea, se şi repetă toate aceste lucruri în versurile colindelor.

Un alt lucru pe care trebuie să-l avem în minte şi în inimă în legătură cu colindele este şi acela de a păstra cu sfinţenie această veche tradiţie românească, tradiţie care nu are în sine decât transmiterea celor mai importante învăţături ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos despre El Însuşi, despre Dumnezeu, despre noi, despre felul în care trebuie să trăim ca fii ai aceluiaşi Dumnezeu şi fraţi între noi.

Să păstrăm aceste colinde, pentru că ele sunt însuşi trecutul nostru românesc.  Pe vremea când nu aveam şcoli, pe vremea când nu aveam cărţi, aveam colinde; acestea s-au cântat veac după veac în cele mai grele împrejurări prin care a trecut poporul nostru, şi aşa ne-am păstrat de-a lungul veacurilor limba, unitatea de limbă, dar şi unitatea de credinţă, unitatea de neam şi continuitatea pe vatra strămoşească.

Se impune, din aceste motive,  să iubim în continuare colindele, să primim colindătorii, să-i încurajăm pe cei ce cântă colindele noastre şi să le transmitem mai departe celor de după noi. Să transmitem totodată,  celor de după noi, prin colinde, faptul că Domnul Nostru Iisus Hristos se naşte să ne facă altfel, să ne schimbe, să ne spună că suntem fraţi, să ne înveţe să fim mai buni între noi.  Acesta este motivul Întrupării Sale, acesta este mesajul venirii Sale.

De fapt, simţind că Mântuitorul vine pentru noi, aducându-ne bucuria intrării în casa noastră, în casa inimilor noastre, colindătorii ne şi avertizează asupra mesajului Său, cântându-ne:  “Şi nu uita când eşti voios, române, să fii bun!”

 

Pr. Dr. Laurenţiu Nistor

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ