Braşovul şi Ţara Bârsei în Arta Românească-Peisajul Braşovean văzut de maeştri ai artei româneşti

0
1.301 vizualizari
views

Ne adresăm iubitorilor de artă informându-i cu privire la un eveniment deosebit, desfăşurat în Braşov.

Muzeul de Artă Braşov organizează până în 16 septembrie 2012 expoziţia „Braşovul şi Ţara Bârsei în Arta Românească” – Peisajul braşovean văzut de maeştri ai artei româneşti.
Vernisajul expoziţiei şi lansarea catalogului „Braşovul şi Ţara Bârsei in Arta Românească” au avut loc joi, 5 iulie 2012, orele 14, la sediul Muzeului de Artă Braşov.

Expoziţia explorează modul în care peisajul specific Braşovului şi Ţării Bârsei s-a reflectat în pictura şi grafica românească din prima jumătate a secolului XX şi primele decenii postbelice. În expoziţie sunt incluse lucrări semnate de nume consacrate ale artei româneşti (Camil Ressu, Ştefan Popescu, Iosif Iser, Marius Bunescu, Gheorghe Petraşcu, Kimon Loghi, Sabin Popp, Adam Bălţatu, Marcel Olinescu), dar şi de artişti transilvăneni şi braşoveni (Hans Hermann, Hermann Morres, Eduard Morres, Heinrich Schunn, Valeriu Maximilian, Gustav Kollár, Iacob Brujan, Ştefan Mironescu, Aurel Bordenache).

Lucrările provin din colecţiile Muzeului de Artă Braşov, Muzeului Naţional de Artă al României, Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu, Bibliotecii Academiei Române Bucureşti, Muzeului Judeţean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” Prahova, Muzeului Bisericii Evanghelice C. A. din România Sibiu, Bisericii Evanghelice C. A. din România – parohia Braşov şi a Bisericii Evanghelice C. A. din România – parohia Codlea.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic