Un biciclist a fost accidentat pe trecerea de pietoni de o mașină, pe strada Gării din municipiul Codlea. Conducătorul auto care ieșea din zona industrială spune că s-a asigurat stânga – dreapta, dar nu l-a văzut pe biciclistul care ar fi apărut brusc în fața lui. Biciclistul, conștient, a fost preluat de un echipaj SAJ și dus la Serviciul de Primiri Urgențe. Polițiștii efectuează cercetări la fața locului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.