Belgia reclamă Germania că exploatează angajații români și bulgari

0
4.100 vizualizari
views

Germanii ne condamnă că nu ne ridicăm la standardele cerute și ne flutură oficial Schengen-ul pe sub nas, dar nu ezită să ne exploateze conaționalii. Trași la răspundere, se ascund în spatele dreptului la liberă circulație. Hilar. În acest sens s-au sesizat belgienii. Germania nu procedează fair-play.

Belgienii spun că prin exploatarea cetăţenţilor din Europa de Est, companiile germane reuşesc să fie mai performante decât cele din Belgia şi din alte ţări occidentale. Oficialii nemţi spun însă că, atâta vreme cât românii au drept la libera circulaţie, nu pot elimina această problemă, spune tvrnews.ro

Miniştrii belgieni ai muncii şi economiei au demarat deja procedurile pentru reclamarea Germaniei la Comisia Europeană. Membrii guvernului de la Bruxelles spun că oficialii germani acceptă aşa-numitul dumping social. Adică nici nu îi ajută, dar nici nu îi opresc pe românii şi bulgarii care acceptă să muncească în Germania în orice condiţii.

Problemele cele mai mari sunt în industria cărnii, unde românii şi bulgarii lucrează în abatoarele germane câte zece ore pe zi, pe salarii de 600 de euro pe lună. Iar în multe cazuri, aceşti muncitori acceptă să muncească la negru. Asta şi pentru că de multe ori patronii lor nu sunt nemţi ci tot români sau bulgari care şi-au mutat afacerile în Germania, în cautarea unor câştiguri mai mari.

Cei doi miniştri de la Bruxelles spun că aceste practici îi dezavantajează pe producătorii belgieni, care nu pot concura cu costurile reduse pe care procesatorii din Germania le obţin din disperarea românilor. Oficialii germani au declarat că nu pot controla fenomenul, căci românii şi bulgarii sunt cetaţeni europeni.

Singurul lucru pe care pot să îl facă autoritaţile germane este combaterea muncii la negru. În Germania muncesc legal, în prezent, 200 000 de români şi 130 000 de bulgari. Există însă şi zeci de mii de români care nu au un loc de muncă legal şi care încearcă să se descurce cum pot.

Interesant este faptul că Belgia are şi ea aceeaşi problemă cu românii şi bulgarii, dar nu în industria cărnii, ci în construcţii, unde companiile patronate de est-europeni, cu muncitori est-europeni, câştigă mult mai multe contracte decât companiile belgiene.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic