Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Biroului Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce au oprit și controlat în trafic, un autoturism care circula pe bulevardul Gării din municipiul Brașov.
La data de 29 octombrie 2023, în jurul orei 12.00, în timp ce desfășurau o acțiune în scopul combaterii vitezei excesive, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, care a încălcat regimul legal de viteză în timp ce se deplasa pe bulevardul Gării, din municipiul Brașov.
Astfel, în cadrul controlului, în timp ce verificau aspecte de legalitate, polițiștii au constatat că bărbatul, de 37 de ani, se afla la volan deși nu avea dreptul de a conduce autovehicule, întrucât anterior săvârșise o altă abatere la regimul rutier.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise
Totodată, în urma controlului efectuat, polițiștii au descoperit, în autoturismul condus de bărbat, mai multe fragmente vegetale, de culoare verde-olive, cu aspect și miros specific unor substanțe interzise, fiind înfășurate în folie de staniol.
În cauză, date fiind cele constatate, a fost sesizat procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T, Structura Teritorială Brașov, pentru a se dispune față de substanțele identificate în autovehicul, urmând ca cercetările pentru infracțiunile la regimul rutier să fie continuate în cadrul dosarului penal constituit și instrumentat sub coordonarea unității de Parchet competente.
sursa: I.P.J. Brașov