Locatarii de pe strada 9 Mai, blocurile dintre Complexul 9 Mai și intrarea în Codlea Nord au de câteva zile o nouă imagine peisagistică în fața scărilor de bloc. De curând, administrația a montat mobilier urban și coșuri de gunoi, a sădit iarbă și a plantat arbuști. Cei câțiva arbori puși de locatari cu ani în urmă au fost înlăturați cu acordul acestora. Lucrările au fost executate de Magnum Dynamic Group.
Conform promisiunii primarului Cătălin Muntean, strada dintre 9 Mai și Primăverii (tot 9 Mai) urmează să fie modificată în viitorul apropiat pentru a mări spațiul destinat locurilor de parcare. Rămâne de văzut când. Cert este faptul că numărul locurilor de parcare este mult sub cel al autoturismelor existente în acest cartier.