Alege o carieră profesională în sistemul penitenciar

0
818 vizualizari
views

Penitenciarul Codlea vine în sprijinul absolvenţilor de liceu în scopul creşterii interesului acestora pentru o carieră profesională în cadrul sistemului penitenciar, prin parcurgerea cursurilor disponibile la unităţile de învăţământ proprii, dar şi partenere.

Dacă astăzi, 17.03.2014, ofiteri din cadrul Penitenciarului Codlea le-au prezentat ofertele de şcolarizare elevilor de la Liceul Andrei Mureşanu Braşov şi de la Colegiul Tehnic de Transporturi Braşov, mâine, 18.03.2014, specialiştii penitenciarului vor fi prezenţi la ora 9 la  Colegiul de Ştiinţe Grigore Antipa Braşov şi la ora 11.15 la Colegiul Naţional Unirea Braşov., urmând ca în următoarele zile, până în data de 28.03.2014, să fie acoperite colegiile şi liceele din întregul judeţ.

Astfel, persoanele interesate să urmeze o carieră de ofiţer de penitenciare pot participa la concursurile de admitere organizate de următoarele instituţii de formare a personalului din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională:

Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti – pentru ofiţerii de penitenciare (durată de studii – 3 ani), 40 de locuri;

Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”, Bucureşti – pentru ofiţerii specialişti din domeniul securităţii şi informaţiilor (5 locuri) şi din domeniul psihologie – informaţii (10 locuri, durată de studii – 3 ani);

Institutul Medico – Militar, Bucureşti – pentru ofiţerii medici de penitenciare cu specializările medicină generală (10 locuri), medicină dentară (5 locuri) şi farmacie (1 loc) -durată de studii – 6 ani pentru medicină generală şi medicină dentară, respectiv 5 ani pentru farmacie;

Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, Sibiu – pentru ofiţerii specializaţi în domenii precum managementul economico-financiar (5 locuri) şi administraţie publică-intendenţă (5 locuri) -durată de studii – 3 ani;

Academia Tehnică Militară, Bucureşti – pentru ofiţerii de penitenciare specializaţi în domeniile calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională, transmisiuni, construcţii şi fortificaţii (durată de studii – 4 ani);

De asemenea, tinerii interesaţi să urmeze cariera de agent de penitenciare pot opta pentru:

Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare, Târgu Ocna, județul Bacău – instituţie de învăţământ proprie destinată pregătirii agenţilor din sectorul operativ (durată de studii – 1 an) – 220 de locuri;

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre ”Basarab I”, Piteşti – pentru agenţi cu specializările auto, tehnică de comunicaţii, operare şi mentenanţă echipamente informatice, construcţii şi bucătar (durată de studii – 2 ani)-32 de locuri.

Avantajele oferite de aceste instituţii de învăţământ constau în:

  • Asigurarea în condiţii de gratuitate a cazării, mesei, echipării, cursurilor şi asistenţei medicale pe timpul şcolarizării, precum şi a unei solde lunare pe timpul studiilor;
  • Garanţia unui loc de muncă stabil, după absolvire, prin repartizarea într-o unitate a sistemului penitenciar.

Oferta educaţională propusă pentru anul universitar şi şcolar 2014 – 2015 cuprinde o paletă largă a domeniilor de interes şi asigură un climat organizaţional motivant prin numeroase oportunităţi de realizare pe plan profesional în cadrul sistemului penitenciar ca parte integrantă a sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

În acest an Campania de informare se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov, care îşi prezintă propria ofertă educaţională.

Penitenciarul Codlea

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ