Ai un copil supraponderal sau obez? Ajută-l!

0
4.551 vizualizari
views

obezitate 1

Fiecare al treilea băiat (27%) şi a cincea fată (20%), sunt prea graşi, se arată într-un studiu referitor la starea de sănătate a copiilor din spaţiul Uniunii Europene, citat de cotidianul german Die Welt.

Numărul tinerilor supraponderali creşte în fiecare an cu aproximativ 400.000 numai în Europa, susţin autorii germani ai unui studiu privind sănătatea copiilor din UE. Motivul: alimentaţia nesănătoasă bogată în glucide şi proteine, elemente nutritive cu potenţial caloric foarte mare.

Doar 13% dintre copii mănâncă mai mult de 200 de grame de legume pe zi şi doar 16% dintre ei consumă cel puţin două porţii de fructe pe zi. De asemenea, 40% din băieţi şi 70% din fete fac prea puţină mişcare. Fiecare al doilea tânăr îşi satisface însă necesarul caloric pe zi prin grăsimi, printre alimentele preferate numărându-se pizza, cartofii prăjiţi şi semipreparatele.

Potrivit Comisiei Europene, aproximativ trei milioane dintre şcolarii şi preşcolarii europeni sunt supraponderali sau obezi. Problema este că mulţi dintre ei vor deveni adulţi supraponderali, iar riscul de boli cardiace, diabet, hipertensiune arterială sau atac cerebral şi de dezvoltare a anumitor tipuri de cancer va fi mai mare decât la persoanele cu o greutate normală.

Majoritatea părinţilor încearcă din răsputeri să-şi convingă copiii să mănânce, dar unii părinţi se confruntă cu problema opusă: copilul care mănâncă, şi mănâncă, şi mănâncă…, până când ajunge, în mod vizibil, cu un mare plus de greutate.

Nu este vorba de copilaşii cu probleme hormonale, aceştia trebuie trataţi de medic. Vorbim despre copiii care pur şi simplu nu se opresc din mâncat. Se îndoapă cu tot felul de mâncăruri nepotrivite, ronţăie tot timpul între mese, la petreceri stau numai lângă mâncăruri şi se delectează cu ele de parcă singura plăcere de pe lume ar fi să înghită mai mult, şi mai mult…

E ca şi cum le-ar lipsi senzaţia de ,,plin”, astfel că afluxul de bomboane, covrigei, îngheţată nu poate fi oprit până nu intervine cineva să spună STOP. Rolul acesta revine părintelui!

Copilul supraponderal sau obez primeşte din start o lovitură usturătoare: ceilalţi copii – care pot fi pe cât de deştepţi, pe atât de cruzi – îl tachinează fără milă. Chiar şi unii adulţi pot avea prejudecăţi faţă de micul ,,grăsuţ”. Copilul cu un plus de greutate nu poate ţine pasul cu ceilalţi la sport, la joacă, şi devine, cu timpul, retras, cu respectul de sine făcut ţăndări. Cu cât se îngraşă mai tare, cu atât interesul faţă de activitatea fizică îi slăbeşte.

De ce fac asta? Se pune un mare accent pe standarde fizice moderne, obsesia pentru siluetă poate duce la consecinţe contrare. Un copil care, prin constituţie, nu poate fi niciodată slab poate fi disperat  că nu e în stare să atingă acest ideal şi se poate revolta împotriva lui mâncând prea mult. Alţi copii dolofani au fost, în schimb, răsfăţaţi prea mult. Părinţii nu vor să le spună nu şi, din nefericire, înfiorător de multe alimente cu gust bun nu sunt sănătoase. Mulţi copii sunt obişnuiţi să obţină pe loc tot ce doresc.

Reacţia dumneavoastră. Mulţi părinţi de copii mofturoşi la mâncare afirmă în glumă că ar fi în stare de orice ca să aibă şi ei problema asta. În realitate, pentru copilul cu greutate mare şi părinţii lui, problema este cât se poate de serioasă.

Strategie recomandată. Nu-l forţaţi să slăbească. Învăţaţi-l să fie responsabil de ce şi cât mănâncă.

Ce să încercaţi în primul rând. Înainte de orice trebuie să discutaţi cu un doctor pentru a vă asigura că greutatea în plus nu este o problemă medicală şi pentru a alcătui, cu ajutorul acestuia, un program alimentar sigur şi practic. Reţineţi, regimul de slăbire, mai ales la fetiţe, uneori se duce la extrem, ceea ce duce la dezechilibre.

Implicaţi şi copilul în alcătuirea unui regim raţional. Dacă are peste 8 ani, spuneţi-i ceva despre hrană şi nutriţie. Explicaţi-i de ce fructele şi legumele sunt mai sănătoase şi îngraşă mai puţin decât prăjiturile. După aceea, convingeţi-l să accepte un regim de slăbire realist , pe termen lung. Înfrânaţi-vă tendinţele dictatoriale şi nu-i interziceţi chiar tot ce e bun. Lăsaţi-l să mănance şi el tort la zile de naştere sau alte ocazii speciale. O mică abatere, din când în când, face parte din atitudinea realistă.

Practic. Aşa cum ştie orice adult care a încercat să slăbească, cheia pierderii în greutate e motivaţia. Dacă nu aveţi de la început cooperarea copilului, totul este sortit eşecului. Trebuie să înţeleagă că este vorba de propriul lui corp. Trebuie să vrea să slăbească. În mod paradoxal, cu cât este tachinat mai mult, cu atât are o părere proastă despre el însuşi şi este mai puţin motivat să dea jos din kilograme.

După ce v-aţi convins copilul să-şi asume responsabilitatea, e timpul să v-o asumaţi şi dumneavoastră. Trebuie să realizaţi că sunteţi un model pentru copil. Revizuiţi-vă cu toată exigenţa dieta proprie şi cămara. Aruncaţi pungile de cartofi prăjiţi şi ciocolăţelele. Aveţi grijă să existe multe fructe şi legume în casă şi spuneţi durduliului dumneavoastră copilaş că din acestea poate mânca după pofta inimii.

Dacă dispuneţi de timp, faceţi mai multă mâncare gătită şi folosiţi mai puţine semipreparate, care au adesea prea multe grăsimi şi zahăr. Puteţi prepara în casă fursecuri şi crochete din carne de pui, fără nenumăraţii aditivi graşi aflaţi în produsele similare din comerţ.

Înţelegeţi că menirea dumneavoastră nu este de a-l face pe copil fericit cu orice preţ. Pe termen lung,  a obţine tot ce vrei te poate face nefericit. Satisfacţia imediată nu funcţionează decât pe moment. În schimb există nenumărate refuzuri în viaţă pe care cei răsfăţaţi în copilărie nu vor şti să le înfrunte. Vreţi într-adevăr binele copilului dumneavoastră? Învăţaţi-l autodisciplina.

Mulţi specialişti sunt de părere că gimnastica e cel puţin la fel de importantă ca regimul alimentar. Vă puteţi ajuta copilul antrenând întreaga familie într-o formă oarecare de activitate fizică. Ar fi bine să vă vadă mergând mult pe jos sau făcând flotări. Nu mergeţi tot timpul cu maşina. Scoateţi televizorul din priză şi încurajaţi-vă copilul să plimbe câinele sau să se ducă pe jos la cumpărături. Înotul e un sport excelent pentru copiii supraponderali. Creaţi în familia dumneavoastră un stil de viaţă activ şi plăcut. Jucaţi cu toţii tenis sau urcaţi pe munte.

Ce să nu faceţi în legătură cu dieta. Nu încercaţi să-i controlaţi copilului programul alimentar. Trebuie să-şi asume responsabilitatea, altfel nu se poate. Dacă îl cicăliţi se va revolta şi va mânca pe furiş. Nu îi daţi directive, colaboraţi cu el.

Nu exageraţi. Nu faceţi prea multe comentarii despre greutatea lui. Dacă ţineţi totuşi să comentaţi, spuneţi-i vorbe de încurajare: ,,Văd că ai început să ai grijă ce mănânci” sau ,,Bravo, faci eforturi să mănânci corect”. În schimb, comentarii precum ,,Tot gras eşti. De ce nu eşti în stare de un mic efort?” nu-l vor face decât să se simtă prost şi să mănânce în loc de consolare.

(surse: Cum să devenim părinţi mai buni – Karen Skinulis; Copiii UE sunt prea graşi – Simona Tudor )

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic