Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav înregistrează valori de trafic în creştere de la o lună la alta

0
423 vizualizari
views

Compania WIZZ AIR a deschis cea de-a doua rută operată pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav: Dortmund – Braşov – Dortmund.

Sâmbătă, 2 septembrie, o aeronavă WIZZ AIR cu 217 pasageri la bord a aterizat la Braşov, la ora locală 14:20. O oră mai târziu, aceasta a decolat spre Dortmund, având îmbarcaţi 203 pasageri.

WIZZ AIR asigură curse regulate între Dortmund şi Braşov cu două frecvenţe pe săptămână, în fiecare sâmbătă şi marţi, după următorul program:

  • Dortmund (DTM) 10:30 – Braşov (GHV) 13:55
  • Braşov (GHV) 14:30 – Dortmund (DTM) 16:00.

După ce în urmă cu o lună am început colaborarea cu WIZZ AIR prin deschiderea zborurilor spre şi dinspre Londra, iată că adăugăm la lista rutelor aeriene încă un oraş important la nivel european, Dortmund, o destinaţie pentru care există cerere foarte mare în rândul pasagerilor din judeţul Braşov şi din judeţele învecinate. Suntem optimişti în privinţa potenţialului de dezvoltare al aeroportului şi contăm pe colaborare bună cu WIZZ AIR, materializată în cât mai multe zboruri şi destinaţii operate de la Braşov”, a declarat Alexandru Anghel, directorul general al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.

Astfel, începând cu luna septembrie, de la Braşov se poate zbura spre următoarele 10 oraşe europene: Roma, Stuttgart, Nurnberg, Londra (Gatwick şi Luton), Madrid, Barcelona, Munchen, Bruxelles, Valencia şi Dortmund.

Ziua de sâmbătă, 2 septembrie, a consemnat un trafic de 856 de pasageri pe Aeroportul Braşov, rezultat din zborurile WIZZ AIR şi din cursele charter Antalya – Braşov – Antalya.

De altfel, Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav înregistrează valori de trafic în creştere de la o lună la alta. Comparativ cu luna iulie, când au fost în total 10.044 de pasageri, în august contabilizăm un număr de 19.105 pasageri care au călătorit folosind facilităţile AIBG.

Perspectivele pentru perioada imediat următoare sunt foarte bune, având în vedere că există intenţii certe privind iniţierea unor noi rute, precum Oslo, Dubai, Paris, Dublin, Tel-Aviv sau Budapesta.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic