O delegație a județului Brașov formată din președintele Consiliului Județean Adrian-Ioan Veștea, deputatul PSD Roxana Mânzatu, europarlamentul PSD Răzvan Popa, reprezentantul ADR Centru Mihail Veștea și Alexandru Anghel, coordonatorul proiectului Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav (AIBG), a fost prezentă în intervalul 14-16 mai 2018, la Bruxelles.
În prima zi, oficialii brașoveni s-au întâlnit cu Corina Crețu, comisar european pentru Politică Regională, pentru a-i prezenta istoricul, stadiul actual al proiectului AIBG, modalitatea de finanțare, inclusiv planul de administrare după finalizarea lucrărilor și pentru a discuta despre oportunități privind finanțarea lucrărilor din fondurile europene prin programul POIM axa OS 2.3. Comisarul european a fost informat că Aeroportul Brașov va fi primul aeroport complet nou care se construiește după 50 ani în România, iar județul Brașov este lider în domeniul turismului, cu un potențial turistic ce poate fi exploatat mult mai bine în cazul construirii acestui obiectiv. Discuția a fost constructivă, subiectul stârnind interesul Corinei Crețu, care a amintit că România are mare nevoie de proiecte de infrastructură care să fie finanțate din fonduri europene.
La întâlnire a mai participat un specialist în competiție și ajutor de stat din cadrul Reprezentanței Permanente a României la Comisia Europeană, care a spus că este necesară o analiză a proiectului AIBG din punctul de vedere al competiției, în sensul că noul aeroport nu trebuie să distorsioneze piața aeroporturilor învecinate. Totodată, fiind vorba despre o investiție nouă, trebuie demonstrate sustenabilitatea acesteia și faptul că există un potențial de piață neexploatat, pe care îl va prelua viitorul aeroport.
O altă întâlnire programată a fost una tehnică, cu specialisti de top de la Eurocontrol, în cadrul căreia au fost prezentate stadiul lucrărilor, provocările și constrângerile care trebuie depășite pentru implementarea serviciilor de trafic aerian pe Aeroportul Brașov, ca parte a facilităților necesare funcționării infrastructurii. „Am prezentat dificultățile pe care le-am întâmpinat în identificarea unor furnizori pentru proiectarea procedurilor de zbor, dar și nevoia de a găsi specialiști sau firme de consultanță care au capacitatea de a implementa procedurile de zbor de la zero, până la punerea în funcțiune a serviciilor de trafic aerian. Am discutat despre soluții privind asigurarea serviciilor de dirijare după finalizarea investițiilor, inclusiv renunțarea la turnul de control și înlocuirea lui cu un Remote Tower – o cameră de comandă dotată cu monitoare și camere de luat vederi performante, de unde poate fi dirijat traficul aerian de pe mai multe aeroporturi, o soluție practicată deja în țările nordice, dar pentru implementarea căreia este nevoie de acordul Ministerului Transporturilor și al ROMATSA”, a explicat Alexandru Anghel, coordonatorul proiectului AIBG.
Un alt aspect abordat a fost acela ca Aeroportul Brașov să-și formeze propriul personal de dirijare trafic și să-și selecteze un furnizor de servicii de trafic. „Concluzia a fost că ne confruntăm cu probleme complexe, care au nevoie de un ajutor specializat atât pe partea de organizare, cât și pe partea de definire a caracteristicilor echipamentelor ce vor fi instalate”, a precizat președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea.
În cea de-a doua zi a vizitei, delegația brașoveană a avut o întâlnire la Reprezentanța Permanentă a României la Bruxelles, instituție care asigură legătura între Consiliul Concurenței și Comisia Europeană. Și aici au fost aduse în atenție situația Aeroportului Brașov, constrângerile, soluțiile, stadiul și variantele de finanțare a proiectului. „Am fost asigurați că vom primi sprijinul necesar pentru implementarea proiectului și că vom fi susținuți de către Reprezentanța Permanentă pentru înaintarea unei notificări privind ajutorul de stat pentru investiții, demers necesar în vederea accesarea fondurilor europene pe programul POIM”, a mai spus șeful executivului județean.
Toate aceste concluzii au fost prezentate astăzi, în cadrul unei întâlniri inițiate de președintele CJ Adrian-Ioan Veștea, la care au participat, alături de membrii delegației prezente la Bruxelles, senatorul PSD Marius Dunca, vicepreședinții CJ Brașov Tóásó Imelda și Adrian Gabor, administratorul public al județului Daniel Gligoraș, precum și consilierii județeni membri în comisia specială a proiectului AIBG: Ionel Spinean (PER), Wittstock Eberhard-Wolfgang (FDGR) și Ion Manea (PSD).