Aeroportul Brașov vrea să obțină fonduri europene nerambursabile. Destinația negociată în aceste zile

0
185 vizualizari
views

Aeroportul din Brașov poartă discuții pentru zboruri regulate la Bari, Italia. Conducerea va pleca și la Bruxelles, unde negociază intrarea în TEN-T, program ce permite accesarea de fonduri europene.

Ajuns la 40.000 de pasageri în cele trei luni de când a fost inaugurat, Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav își propune să crească numărul de zboruri și de pasageri. Astfel, o delegație brașoveană este în aceste zile în Italia, la Bari, oraș cu care Brașovul ar vrea să opereze zboruri directe în următoarea perioadă.

În acest moment, de la Brașov se zboară spre zece destinații diferite. Noi ne dorim să creștem acest număr și să avem un număr cât mai mare de destinații spre care se zboară în mod regulat, să fie la prețuri bune și spre destinațiile pe care și le doresc pasagerii”, a declarat Alexandru Anghel, directorul Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav.

Anghel spune că treaba abia a început odată cu începerea operaționalizării aeroportului. Se poartă discuții cu operatorii aerieni, se fac planuri de viitor pentru extinderea platformei, chiar și a terminalului, pentru legăturile cu orașul și cu rețelele mari de transport.

De la Bari, spre Bruxelles

După discuțiile de legare a Brașovului de aeroportul din Bari, marți, 19 septembrie 2023, delegația brașoveană va fi prezentă la Bruxelles, unde se va întâlni cu Adina Vălean, Comisarul European pentru Transporturi.

Obiectivul brașovenilor este ca aeroportul să fie introdus în programul TEN-T, unul care a început încă înaintea deschiderii aeroportului de la Brașov.

Prin acest program, Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav ar putea atrage fonduri europene nerambursabile, iar Alexandru Anghel spune că, în primă instanță, ar mai fi nevoie de încă minim trei platforme de parcare, pe lângă cele trei existente, într-un proiect civil-militar.

Construcția fiecărei platforme costă peste un milion de euro, ținând cont că aceasta are aceeași structură cu cea a pistei, inclusiv balizajul și structura rutieră.

Benzinărie de o jumătate de milion de lei

Proiectul amenajării unei platforme, necesară pentru alimentarea aeronavelor la Aeroportul Ghimbav, a ajuns în faza obţinerii avizului de mediu. Acesta ar urma să fie derulat de firma suceveană Eurospeed SRL, iar potrivit documentaţiei depuse la Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, valoarea investiţiei este estimată la 468.000 de lei, la care se adaugă TVA, şi ar urma să se deruleze pe o perioadă de patru luni.

Terenul pe care se va amenaja benzinăria este de 1.000 mp şi se află în vecinătatea staţiei de gospodărire a apelor, iar platforma propriu-zisă va avea 710 mp, potrivit datelor tehnice.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic