Administrația locală cere companiei APA Brașov scoaterea taxei pentru spălarea mașinilor din facturile emise

1
806 vizualizari
views

De asemenea, aceasta solicită ca furnizarea apei potabile să fie de calitate!

Într-un comunicat oficial pe site-ul Primăriei Codlea (vezi aici) se aduce la cunoștință cetățenilor că, administrația publică locală,

,,..prin reprezentanţii săi legali, în vederea protejării intereselor publice ale comunităţii locale şi în virtutea solicitărilor ulterioare ale cetăţenilor, a avansat încă din anul 2014 întâlniri de lucru cu compania Apa Braşov, operator unic autorizat, având ca obiect:

  • Eliminarea tarifului auto (tarif spalat auto)  din facturile emise către cetăţeni;
  • Calitatea apei potabile furnizate;
  • Montarea de apometre individuale.

în acest sens, văzând că aspectele sesizate nu au fost soluţionate înca definitiv, administraţia publică locală va intensifica demersuri în soluţionarea în totalitate a acestora.

Este salutară inițiativa primăriei în condițiile în care taxa obligatorie este percepută tuturor locuitorilor consumatori, parte dintre aceștia neavând nici măcar autoturism! Dar, presupunând că ai mașină, absurdul de situație este dat de faptul că, pe de o parte plătești consumul de apă când ai dat drumul la robinet, iar pe de cealaltă parte plătești din nou pentru că ai coborât cu găleata din bloc să îți speli mașina?! Dar cine contorizează dacă sau de câte ori o speli?

În cazul în care taxa nu va fi scoasă, redacția Codlea Info propune ca spălarea mașinilor să se facă de către domnișoare ca cea din imagine, puse la dispoziție de Compania APA!

spalat masina in strada

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

  1. Parerea mea este ca nu se va rezolva nimic pana cand nu ne vom aduna mai multi locuitori din Codlea si ii vom da in judecata sau macar sa le facem niste plangeri.
    De ce sa le platim taxa asta pt splarea masinii, cand noi poate le spalam la o spalatorie!
    Le „multumesc” fostului primar d-lui Popa si consilierilor locali din perioada 2008-2012 (mai ales celor rebranduiti astazi -de la pdl) ca au permis instrainarea furnizarii serviciului de apa-canal.

Comments are closed.